Emil Boc, Vasile Blaga și Theodor Paleologu sunt trei personalități diferite înscrise în cursa pentru șefia PDL, a căror carieră include mandate de primar, ministru, premier și, respectiv, diplomat.
Emil Boc a ajuns de la deputat PDL, primar de Cluj, apoi președinte al democrat-liberalilor și prim-ministru, fiind primul premier demis de Parlament în urma aprobării unei moțiuni de cenzură.
Boc este perceput drept un politician fidel șefului statului, în a cărui umbră a fost constant plasat de către adversarii săi. Om cu o vastă pregătire teoretică, Emil Boc era, la 42 de ani, un politician care, cu excepția mandatului la conducerea Clujului, nu a ocupat funcții importante în aparatul de stat.
Emil Boc s-a născut în 1966, la Răchițele, în județul Cluj, și a absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie (1991) și Facultatea de Drept (1995).
A efectuat mai multe stagii de pregătire și burse în străinătate, la Universitatea din Nottingham, în domeniul științelor socio-psihologice; la Universitatea din Pittsburgh, University of Virginia, Charlottesville, Universite Libre de Bruxelles și la Michigan State University, East Lancing, în cadrul Programului „Michigan Political Leadership „/ „Transylvania Political Leadership Program”.
Boc are de asemenea o carieră universitară, ocupând funcția de conferențiar la Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică și la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Este doctor în științe politice și filozofie politică al Universității Babeș-Bolyai, din anul 2000, și este de asemenea doctorand în drept constituțional și instituții politice.
Este membru al Asociației Americane de Științe politice din 1994 și al Societății Române de Științe Politice din 1999. Începând din 1996, este avocat în Baroul Cluj.
A fost primar al Clujului din 2004, când a câștigat alegerile în fața lui Gheorghe Funar. Mandatul său a fost reînnoit la alegerile locale din vara anului 2008.
A ocupat mai multe funcții în cadrul Partidului Democrat – președinte al Biroului Politic Județean Cluj începând din anul 2000, când a și obținut primul mandat de deputat. A fost de asemenea vicepreședintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, în 2002 și lider al grupului parlamentar al PD din Cameră, respectiv președinte executiv al PD în anul 2003.
Din 2005, după Traian Băsescu a câștigat alegerile pentru Președinția țării, Emil Boc ocupă în prezent funcția de președinte al PDL.
Vasile Blaga, principalul contracandidat al lui Emil Boc la șefia PDL, deține funcția de secretar general al partidului, dar a fost și ministru al Administrației și Internelor în Guvernul Boc, funcție pe care a mai ocupat-o la începutul guvernării Alianței D.A – după un interimat de câteva luni, deținut în paralel cu cel al Dezvoltării Regionale. Și-a dat demisia în septembrie 2010 din Ministerul de Interne după scandalul caschetelor aruncate de către polițiști în curtea Palatului Cotroceni.
Blaga a fost perceput ca un om de bază din partid, fiind asemănat cu „un buldog” și existând zvonuri că acesta, din cauza firii sale directe și ferme, nu ar fi agreat de președintele Traian Băsescu.
Vasile Blaga s-a născut în data de 26 iulie 1956, în satul Petrileni, județul Bihor. El este căsătorit și are doi copii.
În viața politică a intrat încă din 1990, ca președinte al Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) Ștei și vicepreședinte al CFSN Bihor, apoi ca deputat FSN.
A fost prefect de Bihor, director general la Direcția Regională Vamală Oradea, expert parlamentar și, pentru doar o săptămână, în decembrie 2004, consilier prezidențial pentru apărare, securitate și siguranță națională. Între 2005 și 2007, Blaga a fost ministru al Administrației și Internelor.
A absolvit în anul 1981 cursurile Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, obținând calificarea de inginer mecanic. După absolvirea facultății, între anii 1981-1990, ocupă diverse funcții, inclusiv pe cea de director comercial în cadrul Întreprinderii Mecanice Hiperion din orașul Ștei, județul Bihor. A ocupat funcțiile de președinte al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale) Ștei și vicepreședinte al CFSN Bihor până în anul 1991, când a devenit președinte al FSN Bihor.
La alegerile din 20 mai 1990 a fost ales deputat de Bihor pe listele Frontului Salvării Naționale. În această calitate a deținut funcția de membru al Comisiei pentru apărare și asigurarea ordinii publice din Camera Deputaților. Și-a dat demisia din funcția de membru al Parlamentului la data de 14 februarie 1992, fiind numit în funcția de prefect al județului Bihor.
Vasile Blaga a îndeplinit funcțiile de prefect de Bihor (1991-1993) și apoi de director general la Direcția Regională Vamală Oradea (1993-1996). În perioada 1994-1995 a urmat o serie de cursuri de specializare în domeniul vamal la Viena, respectiv Weiden in der Oberpfalz, Germania.
Vasile Blaga este membru fondator al Partidului Democrat (1991), deținând funcția de președinte al Organizației Județene Bihor a PD (1991-1997).
În urma alegerilor din octombrie 1996, a fost ales senator de Bihor pe listele Partidului Democrat. În legislatura 1996-2000 a făcut parte din Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului, precum și din Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului. Între anii 1997-2001 a îndeplinit funcția de secretar general al PD. În anul 1999 a absolvit Colegiul Național de Apărare.
Între anii 2000-2004, Blaga a lucrat ca expert parlamentar. În anul 2001, a fost ales în funcția de vicepreședinte cu probleme organizatorice al PD și președinte al PD București.
După alegerile generale din noiembrie 2004, în care a îndeplinit funcția de șef al campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu, noul președinte al României l-a numit pe Vasile Blaga, la 21 decembrie 2004, în funcția de consilier prezidențial pe probleme de apărare, securitate și siguranță națională, șef al Departamentului Securității Naționale al Administrației Prezidențiale.
A fost reales ca senator de București pe listele Partidului Democrat pentru legislatura 2004-2008. Devine membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din data de 8 februarie 2007.
La data de 29 decembrie 2004, Vasile Blaga a fost numit în funcția de ministru al Administrației și Internelor în Guvernul Tăriceanu, demisionând din cadrul Administrației Prezidențiale. Din anul 2004, este și membru în Consiliul Național de Conducere al Alianței Dreptate și Adevăr (PNL–PD). În anul 2005, este ales în funcția de secretar general al Partidului Democrat.
Printre inițiativele de atunci ale ministrului Vasile Blaga se află pachetul de proiecte legislative pentru reforma în administrația publică (proiectul de lege-cadru a descentralizării, proiectul de modificare a Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, proiectul de lege privind finanțele publice locale, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public), proiecte de legi în domeniul combaterii corupției și a crimei organizate, precum și inițiativa de creare la Chișinău a unui centru pentru eliberarea vizelor pentru Uniunea Europeană.
Vasile Blaga a fost înlocuit din funcție la data de 5 aprilie 2007, odată cu restructurarea Guvernului Tăriceanu prin ieșirea Partidului Democrat de la guvernare.
În 2008, intră în cursa pentru Primăria Capitalei, fiind învins de independentul Sorin Oprescu.
Tot în anul 2008, a candidat pentru prima dată în sistem uninominal, într-un colegiu din sectorul 3, câștigând, astfel, cel de-al treilea mandat de senator.
În decembrie 2008, a fost numit ministru al Dezvoltării Regionale, iar după retragerea PSD de la guvernare a deținut cu titlu interimar conducerea Ministerului de Interne, la care a renunțat în urma contestărilor fostului deținător al portofoliului, social-democratul Dan Nica.
Cel de-al treilea candidat în cursa pentru șefia PDL,Theodor Paleologu, fiul lui Alexandru Paleologu și diplomat de la vârsta de 32 de ani, este deputat PDL și fost ministru al Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.
Theodor Paleologu s-a născut în 1973 în București și a crescut în mijlocul grupului de intelectuali din jurul tatălui său, cunoscutul scriitor, senator și ambasador Alexandru Paleologu. Familia sa este stabilită în același cartier al Capitalei încă din secolul al XVIII-lea, de unde și numele străzii Paleologu care, în mod simbolic, leagă bulevardul Carol de bulevardul Coposu. Theodor Paleologu a candidat la alegerile din 30 noiembrie în colegiul 9 din sectorul 2, care include acest cartier, și a obținut un mandat de deputat.
Theodor Paleologu a studiat la Liceul German din București și, după 1990, s-a specializat în științe politice și filozofie la Sorbona și Ecole Normale Superieure din Paris, obținând un doctorat în studii politice la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales și la Universitatea din Munchen, în 2001. A predat apoi la universități din Europa și Statele Unite.
S-a lansat în diplomație la 32 de ani, când a devenit ambasador al României în Danemarca și Islanda, post pe care l-a deținut între anii 2005 și 2008.
Theodor Paleologu provine dintr-o familie cu tradiție în diplomație. Tatăl său, scriitorul Alexandru Paleologu, a fost ambasador al României la Paris. De asemenea, Alexandru Paleologu a fost senator PNL, iar fiul și-a exprimat, la rândul său, simpatiile liberale.
Theodor Paleologu a renunțat la postul de ambasador pentru a candida, din partea PDL, la alegerile legislative din noiembrie 2008, în urma cărora a obținut un mandat de deputat, a ocupat funcția de ministru al Culturii și este singurul candidat pentru șefia PDL care spune că și-a scris singur moțiunea pe care o va prezenta la Convenția Națională.
Paleologu s-a remarcat prin discursul său glumeț și ironic, prin pipa purtată în colțul gurii atunci cînd s-a înscris în cursa pentru președinția PDL, dar și prin expresii de genul Băsescu este „o pleașcă” pentru PDL sau că, dacă partidul i-o cere, se va lupta cu energia unui „kamikaze” în alegerile din 2012 pentru Primăria Capitalei. Paleologu și-a făcut campanie în partid, mergând în teritoriu pe urmele lui Blaga sau ale lui Emil Boc și hotărând, în final, să se înscrie la toate secțiunile de funcții de conducere, adică și pentru funcția de prim-vicepreședinte, vicepreședinte și secretar executiv. Glumind, spune că, dacă va decide să iasă din politică, se gândește să plece singur în deșert.