Boagiu spune că și-a propus să crească rata de absorbție a fondurilor europene de la 1,7 la 20 %



Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, vineri, că și-a propus ca în acest an să crească rata de absorbție a fondurilor europene de la 1,7 la sută la 20 la sută, afirmând că „să știi să gestionezi și să absorbi fonduri europene este o școală pe care nu toată lumea o are”.
Prezent în județul Arad pentru a inspecta șantierul autostrăzii Arad-Timișoara și reabilitarea DN 79 Arad-Oradea, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că a văzut „multe speculații publice” pe tema absorbției fondurilor europene și că nu vrea să critice pe nimeni pentru asta, dar că și-a propus să ajungă, în 2011, la o rată de absorbție de 20 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Să știi să gestionezi și să absorbi fonduri europene este o școală pe care nu toată lumea o are. Sunt două școli diferite: școala de a critica continuu și școala pe care o faci pentru a ști. În acest moment, la nivelul ministerului avem contracte semnate ce depășesc două miliarde de euro, iar ținta noastră e să creștem și rata de absorbție până la sfârșitul anului, de la cât am preluat-o, de 1,7 la sută, la 20 la sută. Ceea ce pentru cunoscători înseamnă foarte mult”, a spus Boagiu.