Blaga: Ne apropiem de 800 de milioane de euro atrași din fonduri europene nerambursabile



Ministrul Dezvoltării Regionale și Locuinței, Vasile Blaga, a declarat, joi, în Poiana Brașov, că România a reușit să atragă, până în prezent, aproape 800 de milioane de euro din fonduri europene nerambursabile, în condițiile în care la începutul anului erau atrase doar 300 de milioane de euro. Blaga a declarat, în cadrul Comitetului de monitorizare al Programului operațional Regional 2007 – 2013, că până în 8 mai au fost semnate 299 de contracte de finanțare în valoare de 766 milioane euro, valoarea contractată reprezentând 18% din fondurile alocate programului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Ritmul de contractare a crescut foarte mult în 2009. Până anul trecut s-au semnat 40 de contracte de finanțare din care 15 de asistență tehnică, iar de la începutul anului 2009 și pînă acum am semnat 259 de contracte, în special pentru că s-au redus perioadele de evaluare. Am ajuns în situația de a încheia contracte de finanțare cu o valoare medie de 25 milioane euro pe săptămână. Valoarea proiectelor efectuate rămâne redusă: 46 milioane euro, din care 40 milioane în contul prefinanțării”, a declarat Blaga în cadrul Comitetului.
Potrivit ministrului, responsabilitatea principală pentru gestiunea proiectelor revine beneficiarilor, respectiv autorităților publice locale, care devin „vioara întâi” în absorbția fondurilor comunitare.
Regiunea care a atras cele mai multe proiecte din țară, exceptând proiectele eligibile pe Axa 2 „Dumuri și rețele de transport”, este Regiunea Nord – Est, cu 226 de proiecte în valoare de 222 milioane euro și grad de utilizare 35,7%, urmată de Regiunea Centru – 131 proiecte, 134 milioane euro solicitați și 32,9% grad de utilizare.
La polul opus se află Regiunea București – Ilfov, pe care ministrul a descris-o ca fiind „catastrofală, înregistrând un grad de utilizare al fondurilor de 1,7%.
„Rezultatele în ceea ce privește POR se văd: dacă la la începutul anului erau semnate contracte de finanțare în valoare de puțin peste 300 de milioane de euro, astăzi ele depășesc 767 milioane de euro, iar cu ceea ce vom semna mâine la Rupea – refacerea cetății Rupea, și la Târgu Mureș – reabilitarea unei mari părți din străzile din oraș, ne apropiem de 800 milioane euro. Din punct de vedere al contractărilor lucrurile încep să meargă bine și există și o diversificare a abordărilor obiectivelor POR. Lumea nu mai e cantonată doar pe axa prioritară 2, pentru drumuri, ci și pe turism, reabilitare centre culturale”, a precizat Blaga.
De asemenea, ministrul a spus că punctul sensibil al acesării fondurilor este organizarea de licitații, contractarea lucrărilor și executarea lucrărilor.
„Am ridicat prefinanțările de la 15 la 20%. Dar pentru a majora procentul de absorbție, vom aloca cei 20% numai pentru contracte de lucrări. Acum, avem doar patru contracte semnate la nivelul țării. Am satisfăcut o dorință justificată a președinților de consilii județene și a primarilor, aceea de a le da posibilitatea ca aceia care au capacitatea de a pune la punct prin propriile structuri documentația de licitație să o facă, chiar dacă în contractul de finanțare semnat cu noi era prevăzută contractarea consultanței”, a adăugat Blaga.
El a atras atenția firmelor de construcții, care au tendința de a subevalua valoarea lucrărilor, să nu facă acest lucru, chiar dacă este „foame de lucrări” în acest moment.
„Le atrag atenția. Nu suntem pe legislația internă, unde au fost obișnuite să câștige licitațiile cu un preț, iar prin diverse artificii să ajungă la majorarea prețului contractului chiar și cu 50%. Aici, doar în condiții foarte speciale se pot majora cu 10%”, a mai spus ministrul Dezvoltării Regionale și Locuinței.
În cazul în care fondurile nerambursabile europene nu vor fi atrase pe anumite domenii, acestea urmează să fie realocate domeniilor unde există proiecte, atât între axele prioritare, cât și pe domeniile principale de intervenție. Ministrul a dat ca exemplu domeniul 4.2 privind reabilitarea siturilor industriale, unde nu există niciun proiect depus, dar în schimb există foarte multe solicitări pe reabilitarea centrelor istorice ale orașelor.
„Dacă în continuare se vor declara neinteresate anumite regiuni de dezvoltare, nu vom avea ce face și vom transfera fondurile către cele care au proiecte”, a spus Blaga.