Liderii PNL au criticat, luni, declarația lui Victor Ponta potrivit căreia președintele Iohannis merge la Bruxelles ca „surda la horă”, Vasile Blaga arătând că afirmația este „extrem de obraznică”, iar Alina Gorghiu a spus că premierul încearcă să abată atenția de la cazul polițistului Bogdan Gigină, informează Mediafax. „Este, ca de obicei, o declarație extrem de obraznică a domnului Ponta, care, iată, chiar în situația în care se află se face că nu-și înțelege rostul în stat. Până la urmă principalul responsabil pentru politica externă este președintele României, asta este prevăzut în Constituție, iar premierul, când poartă astfel de discuție, nu o poate purta decât cu mandat de la președinte. Președintele a fost extrem de clar ieri la Arad că nu i-a dat un mandat în acest sens premierului”, a precizat Blaga, întrebat în legătură cu declarația lui Victor Ponta că Iohannis merge la Bruxelles ca „surda la horă”.
