Cronica religioasă

Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi – Suceava sărbătorește sâmbătă hramul

Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi – Suceava sărbătorește sâmbătă, de ziua Sf. Nicolae, primul hram. Programul liturgic începe de vineri seară, 5 decembrie, de la ora 17:00, cu slujba Vecerniei, Paraclisul Maicii Domnului și Litie, toate oficiate de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți.
Sâmbătă, 6 decembrie, în ziua Sfântului Nicolae, programul liturgic începe la ora 7:00 cu Utrenia, urmată de Acatistul Sfântului Nicolae și Sfânta Liturghie.
După Sfânta Liturghie, în jurul orei 13:00, va avea loc o procesiune în curtea bisericii, cu Sfintele Moaște. Preotul misionar Constantin Diaconașu ne-a spus că în biserică se va afla în aceste zile și Icoana Sfântului Nicolae – Făcătoare de minuni, adusă de la Mănăstirea Neamț – Schitul Procov, care cuprinde și un fragment din sfintele moaște. Credincioșii se pot închina la icoană până duminică, pe 7 decembrie.
În calendarul ortodox scrie că în zilele de joi, 4 decembrie (Sf. Varvara), vineri, 5 decembrie (Sf. Sava cel Sfințit), sâmbătă, 6 decembrie (Sf. Nicolae) și duminică, 7 decembrie (Pilda: „Tămâduirea femeii gârbove”) este dezlegare la pește.

Recomandări

Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

Hramul Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni, sărbătoarea unei comunități care trăiește credința zi de zi