Consiliul Județean Suceava derulează proiecte în valoare de 500 de milioane de euro. Așa reiese din bilanțul la nouă luni pe care președintele Consiliului Județean și al PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, l-a prezentat la ședința Consiliului de Coordonare Județean al PD-L care a avut loc, sâmbătă, în sala mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava. Flutur a amintit de proiectul care vizează introducerea apei și a canalizării în mai mult de o treime din localitățile județului, în valoare de 120 de milioane de euro, promovat prin Programul Operațional Sectorial, de programul guvernamental de pietruire a drumurilor, pentru care sunt alocate 10 milioane de euro, pentru 27 de obiective din tot atâtea comune, de proiectele vizând modernizarea a cinci drumuri județene, însumând 90 de kilometri, pentru care au fost alocate 30 de milioane de euro, fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.
El a evidențiat efortul pe care îl face Consiliul Județean pentru întreținerea și reabilitarea drumurilor județene, arătând că în acest an s-au alocat de la bugetul instituției circa 10 milioane de euro, dublu față de anul trecut.
“Încă mai avem vreo 300 de kilometri de drumuri de piatră și de pământ pe care trebuie să le modernizăm. Județul are 1.200 de kilometri de drumuri județene, din care o treime sunt încă nemodernizate”, a subliniat Flutur.
El a adăugat că instituția pe care o conduce mai are depuse proiecte de 32 de milioane de euro pentru modernizarea unor drumuri, iar în prezent se așteaptă o relocare de fonduri pentru componenta reabilitarea infrastructurii.
Parte din proiecte au fost demarate de fosta administrație
Președintele Consiliului Județean a adus în prim plan programul transfrontalier care se derulează în parteneriat cu Ucraina și Republica Moldova, unde sunt disponibile fonduri europene în valoare de 137 de milioane de euro, fiind promovate spre finanțare drumurile Pojorâta-Izvoarele Sucevei, Baineț-Mușenița-Climăuți și Brodina-Ulma.
Flutur a vorbit de ruta ocolitoare a municipiului Suceava, investiție care se cifrează la 67 de milioane de euro, 10 milioane fiind alocate pentru 2009, de programul de construire a celor două gropi ecologice la Moara și Pojorâta, în valoare de 50 de milioane de euro, și de proiectul de reabilitare și consolidare a Cetății de Scaun a Sucevei, în valoare de 14 milioane de euro, care se derulează în parteneriat cu primăria municipiului Suceava.
“Este o obligație față de înaintașii noștri acest proiect de consolidare a Cetății de Scaun. Poate fi kilometrul zero al turismului în Suceava”, a spus Flutur.
El a mai amintit de reorganizările pe care le-a făcut la nivelul instituției pentru a crește eficiența activității, precum înființarea Centrului Cultural Bucovina, lăsarea fără personalitate juridică a unor centre pentru persoanele adulte.
Gheorghe Flutur a vorbit și de intervențiile pe care le-a făcut la comisia de bugete a Parlamentului European, pentru a aloca regiunii de Nord-Est 11,7 milioane de euro din Fondul de Solidaritate în vederea înlăturării efectelor calamităților din vara anului trecut.
“O spun cu amar în suflet că Guvernul Tăriceanu nu a înțeles urgența pe calamități. A fost nevoie să merg eu la Bruxelles, să fac intervenții pentru activarea Fondului European de Solidaritate pentru toată regiunea de Nord-Est”, a spus șeful administrației județene.
“Sigur, putem fi și criticați că Flutur și-a făcut poartă-n casă și-a făcut nu știu ce căsuță. Așa este, mi le asum, dar, dacă în urma noastră vor rămâne niște agenți economici care au investit în pensiuni turistice și au clienți, este un câștig, dacă în urma noastră vor veni investitori și vor face investiții, este un câștig”, a precizat Flutur.
El a recunoscut cu fair-play că parte din proiecte au fost demarate de fosta administrație a Consiliului Județean, dar că “cel mai important lucru a fost bătălia pentru a obține aprobarea pentru aceste proiecte”.
Echipa de la Consiliul Județean, apreciată de Flutur
“Făceam o analiză cu ce a făcut PNL anul trecut, pe ultima sută de metri. S-au început foarte multe fronturi de lucru și și-au bătut joc de bani. Pentru că erau în campanie electorală și au săpat gropi și la “Ștefan” și la “Petru”, investiții de 150- 200 de miliarde de lei vechi, și le-au dat câte 5-6 miliarde. Va trebui să luăm din aproape în aproape obiectivele începute și să le finalizăm. A fost o greșeală că s-a început populist, demagogic, pe mai multe fronturi. Nu am să le rostesc numele aici, cum mi-au rostit ei mie și lui Lungu la ultima lor ședință, pentru că eu am venit aici să fac administrație și mai puțin să mă războiesc politic. De morți, numai de bine”, a spus Flutur, care a mai adăugat că realizările la nouă luni de mandat nu ar fi fost posibile fără echipa din spatele său, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean și cei din cabinetul său.




