Bijuterii în valoare de aproape 5.000 de lei, furate cu chei potrivite



Bijuterii de aproape 5.000 de lei au fost furate pe timpul zilei dintr-o gospodărie din comuna Vama, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, hoții intrând în locuință folosindu-se de chei potrivite.
Furtul a fost reclamat miercuri, în jurul orei 13:00, de către proprietara imobilului călcat de hoți, Elena L., în vârstă de 40 de ani.
Femeia le-a spus polițiștilor că furtul a avut loc în ziua respectivă, pe parcursul câtorva zeci de minute, cât a lipsit de la domiciliu. Pe lângă bijuterii, din locuință a fost luată și suma de 110 lei.
“S-au dispus măsuri pentru identificare autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.