Gura Humorului

Bere Gratis și Hara vor concerta în primul weekend al Serbărilor Zăpezii

Sâmbătă, de la ora 18:00, pe scena de la baza pârtiei vor urca membrii trupei Bere Gratis, iar duminică, trupa Hara

Ediția de anul acesta a Serbărilor Zăpezii din orașul Gura Humorului va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Potrivit primarului acestui oraș, Marius Ursaciuc, manifestările vor avea loc în Complexul de Agrement Ariniș și se vor desfășura în perioada 17 – 19 februarie. Ursaciuc a spus că principalele evenimente vor avea loc pe pârtia Șoimul și pe patinoarul artificial din Complexul Ariniș. Serbările Zăpezii din Gura Humorului vor începe vineri, 17 februarie, turiștii și humorenii având posibilitatea să participe, de la ora 17:00, la un maraton muzical MC/DJ pe scena de la baza pârtiei Șoimul.
Spectacolele de sâmbătă, 18 februarie, vor începe la ora 17:00, cu recitalul trupei VMC, după care, de la ora 18:00, pe scena de la baza pârtiei vor urca membrii trupei Bere Gratis. De asemenea, între orele 19:00 și 22:00 va avea loc un nou maraton muzical MC/DJ și un spectacol de lasere. Ziua de sâmbătă se va termina cu o petrecere în piscina acoperită din Complexul Ariniș, care va începe la ora 22:00.
Pentru ziua de duminică, organizatorii au pregătit un spectacol folcloric, care va începe la ora 14:00, iar de la 15:30 va începe Cupa Humorenilor la schi alpin. Între orele 17:00 și 18:00 va avea loc din nou un maraton muzical MC/DJ, iar de la ora 18:00 va începe concertul susținut de trupa Hara. Primul weekend al Serbărilor Zăpezii de la Gura Humorului se va încheia cu o discotecă în aer liber la baza pârtiei.

Recomandări

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”

Festivalul „Regina Sânzienelor”, cu ambasadori în toate județele țării, dar și peste hotare, va avea loc sâmbătă, la Sucevița

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Turneul Internațional Stradivarius: Muzele, ediția a XIX-a, ajunge la Siret. Concertează: Alexandru Tomescu, Dragoș Ilie și Omar Massa