Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, luni, după ședința BPN, că în cadrul coaliției, Liviu Dragnea l-a rugat personal să îl repună în funcție pe Cristian Duică, director general adjunct la CNADNR, și că i-a spus că, dacă nu mai e tâmpit, poate o va face.
„Domnul Dragnea m-a rugat să îl pun înapoi pe domnul Duică de la Compania Națională de Autostrăzi și i-am spus că, dacă nu mai sunt tâmpit, atunci probabil că, fiind ceva mai puțin preocupat de chestia asta, o să îl pun pe domnul Duică înapoi”, a spus Berceanu, făcând aluzie la faptul că, într-o ședință a conducerii PSD, din care presa a făcut publice înregistrări, Liviu Dragnea l-a calificat drept „tâmpit”.
Ministrul Transporturilor a precizat că nu a vorbit nimic în coaliție despre alte persoane care ar putea fi puse înapoi în funcție.
„Nu am vorbit nimic, doar de domnul Duică, de care m-a rugat dumnealui, personal”, a precizat Berceanu.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Radu Berceanu, a schimbat din funcție, miercurea trecută, încă trei directori susținuți de PSD, respectiv doi ai CFR SA și unul al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), declarau surse din minister.
Decizia îi viza pe Alexandru Dumitrescu (director general adjunct la CFR SA), Valentin Cârstea (revizor șef la CFR SA) și Cristian Duică (director general adjunct la CNADNR) și a fost luată după ce Sorinel Ciobanu, propus de PSD, a fost demis de la conducerea Aeroportului Otopeni.
Duică a demisionat din funcția de director general adjunct al CNADNR la 23 martie, însă a revenit după o zi asupra deciziei și a rămas în funcție. El a afirmat la acea dată că a avut o discuție cu Radu Berceanu, în care și-au „armonizat programul de proiecte”.
De asemenea, Cristian Duică a primit avertisment în cazul scandalului de la Vama Giurgiu, în care opt casieri, angajați ai CNADNR au fost reținuți pentru luare de mită, după ce în urma unui control făcut în birourile acestora au fost găsiți circa 8.000 de euro, bani care ar fi fost dați de șoferi pentru a le fi percepute taxe mai mici la traversarea podului.