Opinie

Bejinariu consideră că Funeriu susține desființarea sindicatelor din învățământ



Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu l-a acuzat pe ministrul Educației, Daniel Funeriu, că susține desființarea sindicatelor din învățământ. Bejinariu a declarat, în cursul zilei de ieri, că i-a trimis o adresă ministrului Educației prin care îl informează pe acesta despre faptul că liderii de sindicat din județul Suceava sunt nemulțumiți de modul în care sindicaliștii din învățământ trebuie să-și achite cotizațiile.
Bejinariu a declarat: „În discuțiile purtate cu liderii de sindicat din județul Suceava am înțeles nemulțumirea acestora, deoarece cotizația la sindicat nu se mai reține pe statul de plată ca până acum. Acum s-a trecut la strângerea cotizației de la om la om și pe bază de chitanțier. Asta deoarece odată cu introducerea noului soft de calcul al salariilor cadrelor didactice, cotizația la sindicat nu se mai reține pe statul de plată”.
El a arătat că în momentul de față au fost angajate persoane care trebuie să-i contacteze pe toți profesorii membri de sindicat și să încaseze direct de la aceștia cotizațiile lunare. Deputatul PSD de Suceava a declarat că după aplicarea acestui sistem de colectare a cotizațiilor mai mulți profesori au renunțat la calitatea de membru de sindicat.
„Sunt multe păreri potrivit cărora acest nou mod de încasare a cotizației a fost premeditat și are în vedere scăderea importanței mișcării sindicale din învățământ. Este încă o dovadă că Ministerul Educației, și în special ministrul Daniel Funeriu, susține desființarea sindicatelor”, consideră Eugen Bejinariu.



Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere ministrului Educației să spună ce soluții are pentru creșterea calității învățământului românesc

Sindicatele din educație se pregătesc de noi proteste împotriva măsurilor propuse pentru sistemul de învățământ superior

„Demisia ministrului David este egală cu zero dacă nu se anulează măsurile privind plata cu ora și norma didactică”