Ministrul Sănătății, Ion Bazac, a declarat, joi, că România are nevoie de două miliarde de euro pentru echiparea spitalelor cu aparatură medicală modernă și că, în 2009, în ciuda dificultăților economice, investițiile publice în domeniul sănătății vor continua. „Există foarte multe lucruri de făcut în sistemul public de sănătate. Numai pentru echiparea spitalelor cu aparatură medicală modernă, România are nevoie de 2 miliarde de euro pentru a ajunge la nivelul de baza al dotărilor din țările membre UE. Este imposibil să putem acoperi această nevoie într-un singur an. Dar, cu siguranță, putem face pași în această direcție”, a declarat Bazac, la deschiderea oficială a Expoziției Internaționale Rommedica, ediția a XIX-a.
Bazac a spus că vrea să transmită „un mesaj pozitiv” din partea Ministerului Sănătăți ca ordonator de credite și organism de reglementare și că, „în ciuda dificultăților economice, investițiile publice în Sănătate vor continua”.
„Astfel, doresc să vă comunic în premieră faptul că vom finanța cu circa 70 milioane de euro dotarea cu echipamente a unităților ATI din spitale în 2009. Tot în acest an vom investi, împreună cu Banca Mondială, peste 10 milioane de euro în echipamente pentru camerele de primiri urgențe din spitalele mici din țară. De asemenea, 7 noi spitale județene de urgență au finanțarea asigurată și se află în proces de licitare. Alte 8 spitale, pentru care căutăm soluții de finanțare în sistem public-privat, sunt în faza de analiză de oportunitate și prioritizare”, a precziat ministrul Sănătății.
Susținând că nu este „adeptul experimentelor și al risipei de energie”, Bazac a arătat că trebuie valorificate acele modele care s-au dovedit funcționale în alte sisteme din Europa și din lume. „Parteneriatul public-privat în Sănătate este un model pentru România, pe care intenționez să îl susțin în convingere și în acțiune”, a declarat Bazac.
Ministrul a spus că un alt model funcțional este cel al asigurărilor de sănătate complementare. „El va aduce în sistem competiția pentru finanțare între unitățile medicale, mai multe oportunități de dezvoltare pentru acestea, eficiență și servicii mai bune pentru pacienți. La sfârșitul anului vom finaliza formula pentru acest sistem de asigurări. Cred cu tărie că este necesar și îmi doresc să devină realitate începând cu anul viitor”, a declarat Bazac.
Totodată, Bazac intenționează să finalizeze pachetul minim de servicii la 1 iulie, după aceea urmând să înceapă procedurile, dezbaterile, astfel încât până la sfârșitul anului să fie finalizată formula sistemului de asigurări de sănătate complementare.
Prezent la deschiderea Rommedica, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Irinel Popescu, și-a exprimat speranța ca la acest târg să găsească lucruri novatoare care să poată fi utilizate în sistem „pentru că costurile pot scădea dacă există performanță în sistemul de sănătate și că poate această tehnologie inovatoare să fie achiziționată și la prețuri mai mici”.