Minți bolnave

Bătrână de 90 de ani, atacată și violată în casă

O bătrână în vârstă de 90 de ani a fost atacată în casă și agresată sexual, șocanta întâmplare petrecându-se sâmbătă noapte, în comuna Mușenița. O vecină de-a nonagenarei a sesizat, ieri dimineață, că aceasta a fost agresată, alertând poliția.
Conform anchetei poliției, victima, Regina F., locuiește singură într-o zonă izolată din Mușenița, care nu este alimentată nici măcar cu energie electrică.
Polițiștii deplasați la fața locului au descoperit urme de forțare a unei ferestre a casei, stabilindu-se că agresorul a pătruns în interior pe geamul respectiv. Bătrâna a fost împinsă pe un pat și agresată sexual, examinarea medico-legală a victimei efectuată ieri indicând echimoze și leziuni specifice unui viol.
Bătrâna, care are deficiențe de auz și de vedere, nu a comunicat foarte mult cu anchetatorii, fiind confuză.
De la fața locului, criminaliștii poliției au ridicat mai multe probe care ar putea duce la identificarea autorului.
Anchetatorii au deja un cerc de suspecți.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori