Băsescu:Ar trebui respectat termenul stabilit de toți factorii de decizie pentru adoptarea Codurilor



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că ar trebui respectat termenul asumat, la începutul anului, de către toți factorii de decizie din România pentru adoptarea celor patru Coduri juridice. Președintele a menționat că, până la intrarea în vigoare a Codurilor, care se poate produce și peste doi ani dacă Parlamentul hotărăște astfel, se pot corecta unele „neajunsuri” ale acestor legi.
„Ar trebui să dăm semnalul de seriozitate și să respectăm termenul stabilit în unanimitate pe 17 ianuarie de către toți factorii de decizie: șefii celor două camere, procuror general, CSM, Poliție, șefii Comsiilor juridice”, a spus Băsescu, referindu-se la problema adoptării Codurilor.
El a insistat asupra necesității adoptării de urgență a Codurilor.
„Nu văd de ce, după ce noi ne-am asumat să avem Codurile până la 1 ianuarie 2009, de cetergiversăm lucrurile. Ar trebui să mergem cu ele înainte, pentru că se lucrează de 10 ani la aceste coduri”, a spus Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a avut, în luna februarie, la Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în reforma justiției precum și pe președinții Senatului și Camerei Deputaților, cu premierul Emil Boc, vicepremierul Dan Nica și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Întâlnirea a vizat o analiză a raportului CE despre justiție din ianuarie și măsurilor ce trebuie întreprinse astfel încât România să își îndeplinească obligațiile asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
Președintele a precizat, ulteriror, la CSM, că s-a stabilit ca până pe 15 mai aceste coduri să fie dezbătute în comisia specială parlamentară, iar după acest termen, până la care Guvernul va nota observațiile acesteia, legile să fie adoptate prin asumarea răspunderii.
Termenul anunțat de șeful statului nu a părut să fie agreat de toți reprezentanți clasei politice.
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, în martie, că PSD așteaptă ca președintele Băsescu să își nuanțeze poziția referitoare la termenul de 15 mai pentru adoptarea codurilor juridice, considerând că acesta este nerealist și depășit de evenimente. În replică, prim-vicepreședintele PDL Adriean Videanu a declarat, la finalul unei ședinței BPN, că Mircea Geoană este „un pic nervos” când solicită un nou termen pentru adoptarea codurilor din justiție și a susținut că liderul PSD este cel care a propus data limită de 15 mai.
Cele patru coduri juridice nu au întrunit cele 25 de voturi necesare pentru a fi avizate în Consiliul Economic și Social, dar punctele de vedere exprimate au fost trimise Parlamentului.
Vicepreședintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în 22 aprilie, după ședința coaliției, că s-a decis ca, până la 15 mai, să fie finalizate Codurile Civil și Penal, urmând a fi dezbătute de Senat în procedură de urgență. Ministrul pentru relația cu Parlamentul a precizat că celelalte două coduri juridice, de procedură penală și de procedură civilă, urmează să intre în lucru la comisii în perioada verii, până în toamnă, și să se stabilească un termen rezonabil pentru adoptarea acestora.
Ponta a ținut să precizeze că pentru Codurile civil și penal nu este necesară asumarea răspunerii Executivului, ele urmând a intra în aprobarea Parlamentului în această sesiune, iar celelalte două coduri să primească un termen rezonabil de adoptare în cursul acestui an.
Șeful statului a insistat și la finele lunii aprilie, asupra importanței termenului de 15 mai pentru adoptarea codurilor, în special pentru cele civil și penal.