Președintele Traian Băsescu le-a cerut, joi, ambasadorilor români „un nivel de vigilență ridicat și legat de inconveniențele pe care cetățenii români le creează”, solicitându-le ca semnalele de alarmă să vină de la diplomați, nu de la guvernele țărilor respective.
„Nu trebuie să ne scadă vigilența legată de problema românilor care muncesc în străinătate, în mod deosebit în Italia, Spania, Franța, dar nu numai. Știm foarte bine că am început să avem probleme și prin țările scandinave cu legalitatea, cu cerșitul”, a spus Traian Băsescu.
El a subliniat că diplomații trebuie să se ocupe nu numai de probleme consulare, ci și suportul pentru cetățeni trebuie să existe.
„Dar trebuie să avem un nivel de vigilență ridicat și legat de inconveniențele pe care cetățenii români le creează. Mi-aș dori foarte mult ca primul semnal să fie de la diplomații noștri atunci când se prefigurează probleme și nu de la guverenele statelor unde apar probleme. Vă rog să subliniați acest punct de vedere. Aș vrea ca semnalele de alarmă cu privire la cetățeni români care se fixează temporar într-o țară sau alta să vină în primul rând de la diplomații români și nu de la guverne. Când vin de la guverne, deja este târziu, problema este creată”, a conchis Băsescu.