Băsescu: România susține reluarea cooperării NATO-Rusia, pe baze pragmatice



Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la plecarea spre Strasbourg, la summit-ul aniversar al NATO, că România susține că trebuie reluată cooperarea NATO-Federația Rusă pe baze pragmatice. Băsescu a spus că s-a pus problema legată de relația NATO-Rusia în contextul în care anul trecut a avut loc conflictul din Georgia.
Șeful statului a afirmat că România susține că trebuie reluată cooperarea NATO-Federația Rusă. El a menționat că România este una dintre cele mai interesate țări ca această cooperare să aibă loc pe principii pragmatice, stabilite anterior, „dar plecând de la realitatea că securitatea la Marea Neagră nu este posibilă fără participarea Rusiei”.
El a menționat că va oferi detalii despre cele stabilite la summit-ul NATO, despre realizarea obiectivelor României la această reuniune într-o declarație de presă care va avea loc la finalul summit-ului.