Președintele Traian Băsescu a propus, miercuri, Coaliției „Opriți codurile” o întrerupere de șapte zile a dezbaterilor parlamentare pe tema codurilor juridice, timp în care ONG-urile să depună amendamente punctuale la Parlament.
Reprezentanții Coaliției „Opriți codurile”, care au declarat că au plecat nemulțumiți de la întâlnirea cu șeful statului, au spus că nu au luat încă o decizie în privința propunerii președintelui, urmând să stabilească un punct de vedere comun în timpul unor întâlniri viitoare.
Mai mult, Victor Alistar, reprezentantul Transparency International România, a afirmat că nu vede „calea legală” prin care președintele ar putea întrerupe dezbaterea parlamentară pentru primirea și dezbaterea amendamentelor organizațiilor.
Întrebat cum se poate realiza practic acest lucru, având în vedere că șeful statului nu poate depune amendamente în Parlament, Alistar a răspuns: „Bună întrebare, nu văd cale legală”.
Reprezentanții ONG-urilor au lămurit cu președintele Traian Băsescu și problema datei de 15 mai până la care ar trebui terminată dezbaterea parlamentară pe tema codurilor.
Victor Alistar a afirmat că termenul a fost asumat de președintele Băsescu, acesta invocând angajamentele României în fața Uniunii Europene și necesitatea unui raport de țară pozitiv.
Întrebat dacă în cadrul discuțiilor a fost lămurită chestiunea referitoare la termenul de 15 mai, precum și cine a propus acest termen, Victor Alistar a declarat că șeful statului a admis că încerca să grăbească adoptarea codurilor în vederea unui raport bun de țară, iar 15 mai „a fost un compromis ca și dată”.
Alistar a subliniat însă că termenul de 15 mai nu este relevant, ci relevant este faptul că la aceste legi este nevoie de dezbatere publică la care să participe și cetățenii.
Reprezentantul Transparency International România a mai spus că șeful statului le-a oferit celor prezenți la Cotroceni posibilitatea de a depune în Parlament amendamente la codurile juridice.
Pe de altă parte însă, Diana Hatneanu, directorul executiv al APADOR-CH, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Traian Băsescu a afirmat în cadrul întâlnirii că termenul de 15 mai a fost propus de Mircea Geoană.
„Președintele și-a asumat paternitatea ideii de adoptare în grabă a codurilor. Ne-a spus că ar fi dorit să fie adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului undeva în aprilie, însă a acceptat propunerea lui Mircea Geoană ca termenul să rămână 15 mai”, a declarat Diana Hatneanu.
Mircea Toma, lider al Agenției de Monitorizare a Presei, a spus, după întâlnirea cu președintele Băsescu, că acesta rămâne în continuare partizanul ideii de adoptare a codurilor prin procedeul de asumare a răspunderii Guvernului în Parlament.
„Preocuparea președintelui e clară, ca pachetul legislativ să arate așa cum și l-a dorit Guvernul inițial. Riscurile ca în Parlament intervențiile să fie majore și să deturneze intențiile autorilor acestor proiecte de legi fiind mari, ar simpatiza cu o soluție de asumare a răspunderii Guvernului”, a mai spus Mircea Toma.
El a subliniat că șeful statului a spus că ar simpatiza cu soluția asumării răspunderii de către Guvern pe codurile juridice.
Întrebat dacă reprezentanții ONG-urilor au înțeles în urma discuției cu șeful statului că rămâne valabilă data de 15 mai pentru asumarea răspunderii de către Guvern pe coduri, Mircea Toma a răspuns că este vorba despre „o dată între cele două raportări pe care România este datoare să le facă către Uniunea Europeană”.
Totodată, întrebat dacă au lăsat președintelui o listă cu amendamente referitoare la coduri, așa cum li s-a cerut, Mircea Toma a răspuns că nu, menționând că șefului statului i s-a explicat că nu acela era subiectul discuției, că președintele a înțeles și că momentul a fost depășit.
„Noi am venit aici cu speranța că vom obține o soluție pentru o largă consultare. Am primit o ofertă care ne-ar permite să participăm la dezbaterile în Parlament într-un interval care ar urma să fie stabilit ulterior. Suntem nemulțumiți de faptul că ideea de dezbatere publică nu este înțeleasă încă nici de Președinție”, a spus Toma, menționând că dezbaterea publică are loc atunci când legea este încă proiect și nu a intrat în Parlament.
Alți participanți la discuția cu șeful statului au afirmat că președintele a avut totuși în vedere și o soluție legată de discutarea codurilor după o eventuală respingere de la promulgare sau într-o perioadă de câteva luni între promulgare și intrarea în vigoare.
„Urmează să avem și alte întâlniri, în urma cărora vom veni cu un punct de vedere clar și asumat de toate organziațiile”, a conchis Mircea Toma.
Reprezentanții acelorași organizații neguvernamentale s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu președintele Senatului și cu membri ai comisiilor care dezbat codurile juridice.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că termenul de 15 mai pentru finalizarea celor patru coduri juridice a fost unul artificial impus și a spus că îl încurajează pe președinte să asculte argumentele aduse de ONG-urile care au acuzat lipsa dezbaterii publice.
Vicepreședintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, după ședința coaliției, că s-a decis ca, până la 15 mai, să fie finalizate codurile civil și penal, urmând a fi dezbătute de Senat în procedură de urgență, iar codurile de procedură civilă și penală să fie adoptate până în toamnă.