Băsescu participă, la Constanța, la lansarea Parteneriatului între Ligile navale din SUA și România



Președintele Traian Băsescu a ajuns, luni, în jurul orei 16.00, la Academia Navală „Mircea cel Bătran” din Constanța, unde participă la ceremonia de lansare a Parteneriatului între Liga Navală din SUA și Liga Navală din România, transmite corespondentul MEDIAFAX. Ceremonia a început la ora 16.00.
Programul evenimentului cuprinde informări referitoare la tradiția și rolul Ligii Navale a Statelor Unite, precum și teme privind formarea, misiunea și obiectivele Consiliului Mării Negre. Consiliul Mării Negre este format, în prezent, din 25 de asociații aparținând Statelor Unite ale Americii, României și Bulgariei.
La ceremonie participă reprezentanți ai organizațiilor ligilor navale americane, române și bulgare, reprezentanți ai conducerii Statului Major al Forțelor Navale și ai agențiilor și firmelor din domeniul maritim și de apărare.
Liga Navală Română, înființată la 8 martie 1928, reunește cadre militare în rezervă și în retragere care au activat în structuri ale marinei militare – comandamente, unități maritime și fluviale, precum și personal pensionat din marina civilă – ingineri, specialiști în construcția de nave, naviganți în marina comercială și de pasageri.
Fondată în 1902, Liga Navală a Statelor Unite ale Americii este o organizație civilă, cu peste 60.000 de membri. Organismul este coordonat de ofițeri în retragere, din Marina SUA, și promovează politicile militare americane. Între cele 270 de consilii deja existente, cel de la Constanța va juca un rol-cheie în regiunea Mării Negre, de altfel acesta fiind și singurul din această zonă.
Șeful statului este absolvent al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigație, Secția Comercială.