Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, în Parlament, că nu România este responsabilă pentru eșecul democratizării Republicii Moldova, ci aceia care o conduc într-un mod periculos „înapoi spre trecutul comunist sovietic”.
Șeful statului a afirmat că acuzațiile Chișinăului la adresa României au fost fără precedent și fără să existe probe, amintind că România a condamnat violențele din Republica Moldova.
Băsescu a apreciat că încercarea de externalizare a originii problemelor interne din Republica Moldova, „de închipuire a unui dușman extern și, pornind de la o asemenea abordare, acuzațiile la adresa statului român, sunt inacceptabile și ridică semne serioase de întrebare asupra motivelor, scopurilor și semnificațiilor politice ale acestui tip de atitudine”.
„De fapt se încearcă punerea pe seama românilor și a statului român a responsabilității pentru pașii înapoi făcuți în procesul de democratizare, chiar responsabilitatea pentru dificultățile economice și sociale prin care trece Republica Moldova. Aceste acuzații mă obligă să afirm că nu România este responsabilă pentru eșecul democratizării Republicii Moldova, ci cei care o conduc în mod periculos înapoi spre trecutul comunist sovietic”, a spus președintele Băsescu.
El a subliniat că responsabilitatea pentru restabilirea ordinii de drept aparține exclusiv Republicii Moldova.
Șeful statului a adăugat că nu există justificare pentru ceea ce se întâmplă în Moldova în numele „falsei rațiuni de stat”.
„Nimeni nu deține monopolul adevărului și nu poate îngrădi dreptul la exprimarea propriei opinii, la libera circulație. Fac apel la partidele politice să înțeleagă acest moment, care trebuie să fie de solidaritate națională și care nu trebuie să ne divizeze, ci trebuie să arătăm tuturor că suntem uniți și că știm să ne apărăm interesul național”, a mai spus Traian Băsescu.