Băsescu le-a anunțat sindicaliștilor finalizarea a trei legi privind învățământul



Traian Băsescu, alături de premierul Boc, la întâlnirea cu sindicatele. Foto: Sorin LUPȘA
Traian Băsescu, alături de premierul Boc, la întâlnirea cu sindicatele. Foto: Sorin LUPȘA

Președintele Traian Băsescu i-a anunțat, ieri, pe sindicaliștii din Educație, că au fost finalizate trei proiecte de lege privind învățământul, de către Comisia Miclea, pe care și le asumă, dar nu a făcut nici o referire la greva anunțată de sindicate. Întâlnirea șefului statului cu reprezentanții sindicatelor din Educație s-a încheiat după aproximativ două ore și jumătate de discuții.
La discuțiile de la Cotroceni au participat liderii FSLI, Alma Mater, ai sindicatului „Spiru Haret”, premierul Emil Boc, ministrul Educației Ecaterina Andronescu, consilierul prezidențial pentru Educație și Cercetare Cristian Preda și fostul ministru al Educației Mircea Miclea, președintele Comisiei pentru elaborarea Strategiei privind învățământul.
Băsescu a menționat că au fost elaborate trei proiecte de legi de către o parte a membrilor Comisiei Miclea, împreună cu o serie de tehnicieni. Președintele a spus că aceste documente vor deveni cu adevărat proiecte de legi când Guvernul va avea propriul punct de vedere asupra lor, menționând însă că actele trebuie lansate în dezbatere publică.
Președintele Băsescu a precizat că evaluarea făcută de Comisia Miclea asupra sistemului de învățământ, Pactul pentru educație și Strategia pentru reforma educației au fost concretizare în trei proiecte de legi: o lege cadru a învățământului continuu, o lege a învățământului preuniversitar și o lege a învățământului universitar.
„Nu vă cer să vă pronunțați asupra lor, nici eu nu mă pot pronunța”, a spus Băsescu sindicaliștilor. El a ținut să adauge că respectivele proiecte de legi i-au plăcut.
„Mi le asum, ca rezultat al Comisiei”, a spus Băsescu, precizând că aceste acte nu vor dobândi calitate oficială până când Guvernul nu se va pronunța asupra lor.
Băsescu și-a exprimat de asemenea dorința ca membrii Guvernului să continue să coopereze cu cei care au lucrat la elaborarea proiectelor. Băsescu a spus că, din punctul său de vedere, acest moment reprezintă o încheiere a mandatului pe care și l-a asumat legat de învățământ, atât cât poate face șeful statului din acest punct de vedere.
De asemenea, președintele Băsescu a declarat, la începutul întâlnirii cu sindicatele, că înțelege faptul că acestea pun sub semnul întrebării Strategia pentru Educație, dat fiind că nu a fost respectată condiția privind creșterea salariilor cadrelor didactice.
Întâlnirea a avut loc după ce sindicatele din Educație au anunțat că organizează grevă, marți, când este programată teza unică la Limba și literatura română.
Analiză pentru boicotarea celei de-a doua teze unice
Liderii federațiilor din Educație vor decide în 11 mai, dacă vor boicota și cea de-a doua teză cu subiect unic programată pentru 13 mai, astfel cum au anunțat, ieri, decizia urmând să fie luată în baza analizării grevei din 5 mai și a reacției Guvernului.
Astfel, liderii celor patru federații din învățământ se vor întâlni, în 11 mai, pentru a analiza acțiunea desfășurată în 5 mai, când este programată teza cu subiect unic la Limba română. În funcție de aceste rezultate, dar și de reacția Guvernului, sindicaliștii vor decide dacă vor continua boicotarea și celei de-a doua teze din 13 mai.
Potrivit liderilor sindicali, este posibil ca unele cadre didactice să se prezinte la unitățile de învățământ, marți, când este programată teza cu subiect unic la Limba română.
Liderii sindicali și-au cerut scuze părinților și elevilor pentru situația creată în zilele de susținere a tezelor cu subiect unic, ei subliniind că „întreaga vină o poartă Guvernul, Parlamentul și întreaga clasă politică”.
Educația și cercetarea sunt parte a ieșirii din criză și nu o parte a crizei
Criza economică nu este o scuză pentru abandonarea proiectelor, iar lipsa banilor din învățământ nu poate justifica lipsa ideilor, a atras atenția, ieri, președintele Traian Băsescu, apreciind că „educația și cercetarea sunt parte a ieșirii din criză și nu o parte a crizei”.
„Criza economică nu este o scuză pentru abandonarea proiectelor”, a spus președintele, după întâlnirea cu sindicatele din învățământ.
În opinia sa, lipsa banilor nu poate justifica lipsa ideilor din învățământ.
Președintele a adăugat că, din perspectiva sa, „educația și cercetarea sunt parte a ieșirii din criză”, și nu o parte a crizei.