Băsescu: În România e un campionat al eludării taxelor; nu se poate reduce CAS în acest an



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o conferință organizată de „Ziarul Financiar”, că în economia românească este un campionat nedeclarat al eludării legilor fiscale și că nu se poate reduce anul acesta CAS.
„În economia românească este un campionat nedeclarat al eludării legilor fiscale, fie că este vorba de plata accizei, plata CAS sau șomaj. Ideea care se propagă e ca instituțiile statului să-i prindă”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că nu se poate reduce CAS anul acesta fiindcă bugetul de stat nu-și permite riscul unor accentuări de dezechilibre.
„(O reducere de – n.r.) 2% nu va fi un șoc să stimuleze buna credință. Va fi un mic sprijin pentru cei care plătesc”, a mai spus președintele Băsescu, precizând însă, că o soluție ar fi ca toți agenții economici să-și plătească CAS, iar în acel moment contribuția va fi redusă cu cel puțin 2%. „Dacă s-ar plăti obligațiile la stat, Guvernul mâine ar reduce CAS”, a mai spus Traian Băsescu.