Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, râzând, că a încercat să îi explice președintelui sârb, cu care a vizionat partida de fotbal România-Serbia disputată sâmbătă, că naționala României nu se mai poate califica la Mondiale dacă piede, însă Boris Tadic nu l-a înțeles. Șeful statului a participat, duminică, la Congresul federației Publisind, a sindicatelor funcționarilor publici. Întrebat de un reprezentant al Publisind, aflat în prezidiul congresului, ce i-a spus președintele Serbiei după meciul de sâmbătă de la Constanța, Băsescu a răspuns, râzând, că o să facă o glumă, iar Boris Tadic, cu care este foarte bun prieten, nu se va supăra: „Nu i-am mai spus eu nimic după meci”.
„Ne-au bătut, i-am explicat că noi nu ne mai calificăm dacă pierdem, iar ei se pot califica, dar nu m-a înțeles”, a adăugat, râzând, Traian Băsescu.
Cei prezenți au izbucnit în râs și în aplauze la afirmațiile președintelui.
Reprezentativa Serbiei a învins, sâmbătă seară, la Constanța, cu scorul de 3-2, naționala României, într-un meci din grupa a 7-a de calificare la Cupa Mondială din 2010.