Președintele Traian Băsescu a cerut Guvernului, marți, să revizuiască în două săptămâni tot sistemul de redevențe legat de zăcămintele naturale.
El a făcut această declarație cu ocazia ceremoniei de învestitură a noului ministru al Mediului, Atilla Korodi.
Președintele a precizat că cere de urgență Guvernului să revizuiască tot sistemul de redevențe legat de resursele naturale din România.
„Personal cer Guvernului ca în maxim două săptămâni să revizuiască tot sistemul de redevențe pe care-l avem pe zăcămintele naturale”, a spus președintele.
Noul ministru al Mediului, Attila Korodi, a depus, marți, jurământul de învestitură în funcție, la Palatul Cotroceni, în fața șefului statului, a președinților celor două Camere ale Parlamentului, a premierului și a reprezentanților Guvernului.
Băsescu: Guvernul să revizuiască în două săptămâni sistemul de redevențe
