Băsescu: FMI nu este biciul lui Dumnezeu peste Guvernul României și peste Parlament



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o conferință organizată de „Ziarul Financiar”, că s-a acreditat ideea că FMI este „biciul lui Dumnezeu peste Guvernul României și peste Parlament”, șeful statului dând asigurări că „nu este așa”.
Președintele Băsescu a precizat că noul acord cu FMI reprezintă un „program 100% al Guvernului României”.
El a menționat că autoritățile de la București au fost cele care au ridicat problema marilor regii, fiind pentru prima dată când într-un acord al FMI se introduc probleme legate de restructurarea companiilor de stat.
„Vă garantez că este un program al Guvernului României, însă am considerat că trebuie să îl facem în parteneriat cu FMI, BM și CE”, a adăugat șeful statului, precizând că obiectivele sunt: consolidarea fiscală și creșterea competitivității.
Traian Băsescu a susținut că era necesară expertiza FMI și că trebuia ca România să se ferească de „riscul politic al anului viitor”.
„Teama mea a fost că, venind anul 2012, va exista tentația unor măsuri populiste. (…) În anii electorali noi ne-am defectat întotdeauna condițiile de stabilitate macroeconomică. (…) Aș vrea ca anul 2013 să fie un an de continuitate, și nu să reparăm ceea ce s-a stricat în anul anterior”, a subliniat șeful statului.