Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că în prezent „sunt destui oameni politici care nu realizează că dezmățul bugetar al anului 2008 nu poate fi repetat”. Băsescu a făcut această afirmație la o conferință a investitorilor străini în România.
El a ținut să facă unele obsevații în legătură cu situația economică, menționând că starea bugetară actuală are inclusiv cauze politice.
„În acest moment, noi avem un risc major și el se numește risc electoral. Efortul meu consecvent este să conving clasa politică că nu putem repeta erorile anului 2008, erori care ne-au costat enorm”, a spus Băsescu.
În acest context, el a menționat deficitul bugetar excesiv, de 5,3% față de 2,6% aprobat și „cheltuirea iresponsabilă a 3,2 miliarde de euro din Fondul național de dezvoltare rezultat în urma privatizării BCR”.
Referitor la cei 3,2 miliarde de euro din Fondul național de dezvoltare, Băsescu a spus că, dacă acești bani nu ar fi fost cheltuiți în mod iresponsabil, „cu totul altfel am fi privit problema creditelor externe, ar fi fost bani necondiționați pe care Guvernul i-ar fi avut la dispoziție”.
El a adăugat că realizează faptul că „zona fundamentală în care trebuie să punem capăt risipei este sectorul bugetar”.
„Instituțiile bugetare ale statului au devenit în momentul de față cel mai mare risc pentru relansarea economică”, a spus Băsescu.
El a spus că poziția sa publică va fi aceea de a chema la responsabilitate și austeritate „indiferent de presiunile politice”.
„Sunt destui oameni politici în România care nu realizează că dezmățul bugetar al anului 2008 nu poate fi repetat”, a spus Băsescu. El a adăugat că și o tentativă de repetare a acestei „iresponsabilități bugetare” ar putea duce România la un derapaj consistent.
Băsescu le-a mai spus investitorilor că angajamentul României este să mențină cota unică de impozitare și să scadă numărul de taxe și impozite plătite de o companie. „România își va menține obligațiile față de investitori și instituțiile internaționale”, a mai spus Băsescu.