Apel public

Băsescu cere iar schimbarea lui Chiuariu

Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că lansează un apel public la înțelepciune și la o remaniere a ministrului Justiției, apreciind că ar fi grav dacă acesta ar ajunge în fața procurorilor din această postură.
Băsescu a menționat că acesta apel se alătură scrisorii pe care a adresat-o premierului Tăriceanu în 29 noiembrie și în care îi solicita să aibă în vedere remanierea Guvernului, respectiv a miniștrilor Paul Păcuraru și Tudor Chiuariu.
El a adăugat că „nu prin mijloace empirice, brutale se poate împiedica scoaterea din Guvern a celor doi miniștri”.
„Ar fi extrem de rău pentru România dacă ministrul Justiției ar fi trimis în fața procurorilor și suspendat din funcție prin decret prezidențial, având în vedere importanța ministrului Justiției în orice Guvern”, a spus Băsescu, menționând că în orice țară trimiterea ministrului Justiției în fața procurorilor „confirmă un faliment al Justiției”.
„Week-endul este un sfetnic bun și sunt dispus să am răbdare dacă aș ști că acest lucru se întâmplă (n.r. – remanierea lui Chiuariu)”, a afirmat șeful statului.

Recomandări

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că România plătește dobânzi de 12 miliarde de euro și îi cere demisia premierului Bolojan