Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că o prioritate pe care SRI trebuie să și-o fixeze pentru 2012 este urmărirea fondurilor europene, șeful statului indicând două zone problematice, respectiv cea a consultanților și cea a semnării contractului după desemnarea câștigătorului.
El a spus, în contextul în care se referea la prioritățile SRI pe anul 2012, că a avut o discuție despre „accesarea de fonduri europene”.
„Am avut o discuție cu colegiul de conducere al Serviciului, am stabilit câteva zone în care trebuie să se dea atenție și vreau să cred că se face o prioritate din acest lucru”, a spus președintele.
„Ca să nu fie vreo taină: până acum ne-am obișnuit să ne uităm la modul de desfășurare a licitațiilor. Bună treabă, dar senzația pe care eu o am, și am împărtășit-o și prim-ministrului, este că, spre exemplu, la contractele mari fraudele nu se fac la desemnarea câștigătorului. Comisiile sunt foarte mari, sunt greu de creat influențe pentru toți cei 20,30, 50 de membri ai comisiei. Consultanța de la Bruxelles e și ea prezentă. Deci, de regulă, licitațiile mari sunt foarte greu de falsificat”, a spus președintele.
El a declarat că vrea să tragă „un semnal public pentru amatori”: „Senzația mea este că întârzieri și acte de corupție apar după desemnarea câștigătorilor, în cadrul negocierii contractelor de executie. Acolo se introduc clauze care să favorizeze pe constructori și, de regulă, în defavoarea statului”.
„O altă zonă în care am cerut SRI să privească cu atenție la acte de corupție este zona de consultanță, unde domnii consultanți își fac aranjamentele cu constructorul și se trece cu vederea peste lucruri de calitate îndoielnică. Iar consultanța este plătită din bani europeni. Sau, dacă lucrarea este de bună calitate, nu se vizează factura până când domnul consultant nu este bucurat de constructor cu un procent din valoarea facturii, ceea ce duce la întârzieri uriașe în decontarea facturii”, a mai spus președintele.
El a zis că este un grad foarte ridicat de contractare a lucrărilor la ministere, România fiind una dintre țările cu cel mai mare grad de contractare a proiectelor din bugetul European 2007- 2013.
„În schimb, când venim la decontarea cheltuielilor, la trimiterea facturilor, apar foarte multe probleme”, a adăugat președintele.
„Sunt îngrijorat că la AND este și acum în negociere cu contract al cărui câștigător a fost desemnat de șase luni. Ce așteaptă AND? Iată elemente care fac parte din atenția pe care toate instituțiile statului trebuie să o dea banilor e uropeni. Și eu cred că (este vorba despre) informațiile despre cele două zone – perioada de semnare a contractului de la desemnarea câștigătorului, care trebuie scurtată foarte mult – 7,10 zile – și o atenție consultanților. Sunt prea mulți consultanți care au prea puțini oameni. Deci și urmărirea fondurilor comunitare devine o prioritate a structurilor de informații. Nu numai a SRI-ului, ci și a structurilor Ministerului de Interne”, a spus președintele.