Senatorul Mircea Banias i-a promis lui Eugen Bogatu că intervine la șeful ANAF, Sorin Blejnar, pentru a-l convinge să renunțe la atitudinea negativă a acestuia față de Liviu Durbac, șeful Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, potrivit motivării instanței supreme.
Potrivit motivării decizie instanței supreme prin care 29 de persoane au primit mandate de arestare preventivă în dosarul „grupării Mironescu”, document obținut de MEDIAFAX, în 24 iulie 2010 senatorul PDL Mircea Banias s-a angajat, la cererea expresă a lui Eugen Bogatu, că va interveni pe lângă președintele Autorității Naționale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, pentru a-l convinge să renunțe la atitudinea negativă a acestuia față de Liviu Durbac, șeful Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, membru la rândul său în grupul infracțional organizat din care făceau parte Banias și Bogatu.
Tot atunci, Banias i-a promis lui Eugen Bogatu să intervină pe lângă Iulian Tudor și ministrul Transporturilor („doamna”), „pentru o chestiune de afaceri discutată anterior de cei doi”.
În dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanța sunt cercetate de procurorii anticorupție 30 de persoane, dintre care 28 au fost arestate, iar una a primit mandat de arestare în lipsă.
Astfel, miercuri, au fost arestați Laurențiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administrației și Internelor, Eugen Bogatu, fost director al Direcției Domenii Portuare din cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Liviu Adrian Durbac, șef al Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, în prezent șef al Biroului Vamal Târguri și Expoziții București, Liviu Costel Bratu și Claudiu-Constantin Olteanu, adjuncți ai șefului Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, Adrian Sorin Pătrașcu, ofițer de poliție, comandant al „Grupului de nave” Constanța din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și inspectori, lucrători, comisionari și intermediari vamali, asociați și administratori ai unor firme.
De asemenea, instanța a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru El Haj Ahmad, cetățean libanez, intermediar vamal.
În acest dosar este cercetat și senatorul PDL Mircea Marius Banias, în cazul acestuia procurorii luând măsura interdicției de a părăsi țara pentru 30 de zile.
Procurorii anticorupție arată, în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale în acest caz, că din mai 2010 până în martie 2011, „la nivelul autorităților vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat ce are scopul de a controla instituțiile Statului Român cu atribuții în activitățile de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza Direcției Regionale de Accize și Operațiuni Vamale (DRAOV) Constanța, dar și din Municipiul București”.