Acțiuni preventive

Balurile bobocilor, monitorizate de polițiști, inclusiv în ținută civilă

Comisarul Ionuț Epureanu
Comisarul Ionuț Epureanu

Polițiștii au un plan de măsuri de prevenire a oricărui gen de incidente la balurile bobocilor, evenimente care adună în această perioadă mulți tineri, elevi, în săli de spectacole, dar și ulterior, în cluburi. Acțiunea poliției a debutat încă de la finele săptămânii trecute, când în mai multe municipii din județul Suceava s-au organizat primele baluri ale bobocilor.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava a fost inițiat un Plan de Măsuri, pentru monitorizarea manifestărilor și creșterea gradului de siguranță a elevilor participanți. Acțiunile includ inclusiv activități de monitorizare cu polițiști în civil.
Comisarul Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul poliției județene, a declarat:
„Au fost realizate situații centralizatoare privind toate unitățile de învățământ liceal de la nivelul județului Suceava care organizează astfel de activități, cu precizarea datei calendaristice și a locației de desfășurare, dar și a responsabilului de activitate din cadrul școlii și a datelor de contact. De asemenea, au fost demarate acțiuni de verificare și monitorizare a modalității de asigurare cu pază și sisteme de securitate, pentru fiecare manifestare organizată”.
El a declarat că la nivel de județ peste 200 de polițiști vor monitoriza locațiile în care se vor organiza petreceri în continuarea balurilor bobocilor. Polițiștii vor avea mai multe obiective.
„În zonele respective vor fi efectuate controale la unitățile de alimentație publică pentru respectarea legislației privind vânzarea de alcool și tutun către minori. De asemenea, polițiști în ținută civilă vor veghea ca distracția tinerilor să nu depășească limitele legii și să se manifeste în cadru civilizat. Totodată, echipaje de poliție vor supraveghea perimetrul acestor locații astfel încât tinerii să se poată distra și simți în siguranță”, a declarat comisarul Epureanu.
La balurile organizate la finele săptămânii trecute nu s-au înregistrat nici un fel de evenimente negative.

Balurile bobocilor, monitorizate de polițiști, inclusiv în ținută civilă
Balurile bobocilor, monitorizate de polițiști, inclusiv în ținută civilă
Comisarul Ionuț Epureanu
Comisarul Ionuț Epureanu

Recomandări

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești –  Comănești
Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Luptători din Africa, Asia, America Latină și Europa vor urca în ring la ediția aniversară Colosseum Tournament 50 de la Suceava