Campanie

Băișanu spune că primarul din Păltinoasa a tăiat bannerele cu PNL și Crin Antonescu



Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, i-a acuzat pe democrat-liberali că au început mai repede campania electorală pentru alegerile prezidențiale și că au început deja să distrugă materialele electorale ale liberalilor. Băișanu a precizat că unul dintre cei care a distrus bannerele electorale ale PNL este primarul comunei Păltinaosa, Dumitru Carpiuc. Liderul PNL Suceava a precizat că acesta a tăiat personal bannerele cu Crin Antonescu pe care liberalii le-au pus în această comună.
„Mai mult, am observat că acest start de campanie a fost păcălit de PD-L, conducerea acestui partid lipind afișe și amplasând bannere în tot județul înainte de a începe în mod oficial campania”, a spus Băișanu.
El a acuzat „abundența” materialelor electorale ale democrat-liberalilor, solicitând liderilor PD-L Suceava, Gheorghe Flutur și Ion Lungu, să precizeze de unde au fonduri pentru afișe și bannere.
„Am văzut un mash care acoperă în întregime Casa Culturii din Suceava. Și cred că banii cheltuiți pe acest mash ar fi acoperit 10 – 15 pensii medii. Mai mult, dacă luăm toate materialele electorale din județ, cred că ar fi acoperit pensiile tuturor pensionarilor suceveni pentru o lună. Și vreau să-i întreb pe liderii PD-L Suceava, de unde au acești bani? Nu de la firmele care au fost obligate să cotizeze?”, a mai spus Băișanu.



Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului