Băișanu și-a depus candidatura din partea USL pentru Primăria Suceava



Băișanu și-a depus candidatura din partea USL pentru Primăria Suceava
Băișanu și-a depus candidatura din partea USL pentru Primăria Suceava

Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, și-a depus în cursul zilei de ieri candidatura din partea USL pentru funcția de primar al Sucevei. Alexandru Băișanu și echipa de candidați pentru Consiliul Local a întârziat mai bine de jumătate de oră față de ora anunțată pentru depunerea oficială a candidaturii. La depunerea candidaturii, Băișanu a fost însoțit de liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor. După înregistrarea oficială a candidaturii sale și a echipei de consilieri locali, Alexandru Băișanu s-a declarat încrezător în șansele sale de a câștiga primăria Suceava. „E un moment extrem de serios. Prezența noastră în Primăria Suceava s-a făcut până acum destul de rar. Am un an de când nu am mai intrat în această primărie. Atunci mi-am plătit taxele și impozitele. Dar mă voi reîntoarce după circa 40 de zile”, a spus liderul PNL Suceava. El a arătat că în situația în care va fi ales primar al Sucevei va avea „toleranță zero” în tot ceea ce înseamnă contracte și licitații pe care le-a făcut primăria. Alexandru Băișanu a mai precizat că echipa de consilieri este una extrem de serioasă, formată din oameni „care nu își propun să se îmbogățească”. El a făcut un apel la suceveni să se prezinte la vot în data de 10 iunie 2012.
Pe de altă parte, președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Ovidiu Donțu, a declarat că ținta USL la alegerile locale de anul acesta este obținerea a 14 posturi în Consiliul Local Suceava. De remarcat faptul că Ovidiu Donțu ocupă locul al 12-lea pe lista USL pentru Consiliul Local Suceava.
Vă prezentăm în continuare lista completă a candidaților USL pentru Consiliul Local Suceava:

  1. Alexandru Băișanu (PNL)
  2. Tiberius Brădățan (PSD)
  3. Corneliu Vornicu
  4. Eugen Girigan
  5. Vasile Mocanu
  6. Cornel Grosar
  7. Ovidiu Doroftei
  8. Gavril Vîrvara
  9. Andrei Păduraru
  10. Geniloni Sfeclă
  11. Dan Roibu
  12. Ovidiu Donțu
  13. Paul Rusu (PC)
  14. Doinița Cocriș
  15. Daniel Prorociuc
  16. Cristian Boberschi
  17. Violeta Moga
  18. Mihai Iacobescu
  19. Romeo Butnariu
  20. Ioan Iețcu
  21. Vasile Bilius
  22. Dănuț Adomniței
  23. Marius Cernescu
  24. Dumitru Rusu
  25. Nicolae Năstasă
  26. Monica Huțan
  27. Vasile Galeș
  28. Simion Radion
  29. Ovidiu Roznovan