Amânare

Băișanu se mai gândește dacă va candida la președinția PNL Suceava

Președintele interimar al Organizației Municipale a PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a anunțat că nu s-a decis încă dacă va candida pentru șefia acestei filiale, la alegerile care vor avea loc în data de 28 martie 2008. Băișanu a precizat că principala sa preocupare în momentul de față este organizarea în bune condiții a acestor alegeri, motiv pentru care nu s-ar fi luat o hotărâre cu privire la o eventuală candidatură a sa. Actualul lider interimar al liberalilor din municipiul Suceava a arătat că nu își va depune candidatura în situația în care nu va fi mulțumit de echipa de conducere cu care ar trebui să lucreze în calitate de președinte. „Acesta ar fi motivul care m-ar determina să nu mai candidez”, a accentuat Băișanu.
El a precizat că Organizația Municipală a PNL Suceava are aproximativ 800 de membri, toți aceștia având dreptul, potrivit statutului, să participe la alegerea viitorului președinte.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”