Ultravioletele reflectate de albul zăpezii ard pielea cu aceeași intensitate ca ultravioletele de vară și, chiar și într-o zi noroasă la altitudine, există riscul modificării culorii, de aceea este obligatorie folosirea cremelor de protecție, atenționează dermatologul Mihaela Leventer, citată de Mediafax.”În sezonul rece, timpul îndelungat petrecut pe pârtii, la derdeluș sau pur și simplu la o plimbare la altitudine poate lăsa semne la nivelul pielii. Ultravioletele reflectate de albul zăpezii ard pielea cu aceeași intensitate ca și ultravioletele de vară. Chiar și într-o zi noroasă la altitudine există riscul modificării culorii pielii. Este bine cunoscut că bronzul de munte este intens și rezistent. Persoanele cu modificări de culoare a pielii, cum ar fi melasma, suferă o accentuare a discromiei din cauza ultravioletelor de iarnă”, explică dermatologul Mihaela Leventer, într-un comunicat remis, luni, agenției MEDIAFAX.

