Traficul pe sensul de intrare în țară prin Vama Nădlac a fost restricționat, luni, pentru camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone, astfel că TIR-urile rămân parcate pe teritoriul Ungariei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui anunț făcut, luni, de Prefectura Arad, traficul pe sensul de intrare în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac pentru camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone a fost restricționat „până la o dată ce va fi anunțată ulterior”.
„Restricția de circulație se impune din cauza fenomenelor meteo nefavorabile asociate de ninsoare și viscol”, se arată în anunțul Prefecturii Arad.
Potrivit Biroului de Presă al Poliției de Frontieră Arad, în urma restricției impuse, camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone rămân în parcările de pe teritoriul Ungariei.
Purtătorul de cuvânt al instituției, Ramona Crețu, a declarat că totodată este restricționată circulația pe DN 7 Nădlac – Deva și pe DN 79 Arad-Oradea, iar camioanele de mare tonaj vor trebui să oprească în parcări.
Șeful secției Arad a Companiei de drumuri naționale, Ioan Balint, a declarat că „măsura a fost luată de Comandamentul central de iarnă pentru a nu se bloca drumurile din sud”.
„În județul Arad se circulă bine, asfaltul e curat, însă traficul greu nu este lăsat să ajungă în sudul țării, unde sunt probleme”, a afirmat Balint.
Unsprezece drumuri naționale și A2 București – Fetești sunt închise, luni dimineață, din cauza ninsorilor abundente.
Meteorologii au prelungit avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente până marți la ora 14.00 și au extins-o pentru jumătatea sudică a țării, potrivit informării postate pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.
Astfel, de luni, ora 12.00 până marți, ora 2.00, Codul portocaliu de ninsori abundente va fi valabil pentru toate județele din jumătatea sudică a țării și pentru Dobrogea.
Vor fi afectate municipiul București și județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Vrancea, Buzău, Ialomița, Călărași, Galați, Brăila, Constanța, Tulcea. Aici va ninge abundent, iar vântul va sufla cu rafale de până la 55 kilometri pe oră, stratul nou de zăpadă depășind 30 – 50 de centimetri.
În intervalul menționat județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara și Timiș vor fi sub avertizare Cod galben de ninsori.