Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit luni cu o autospecială pentru localizarea și lichidarea unui izbucnit la o autoutilitară, aflată pe raza satului Sf. Ilie, comuna Șcheia. Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 10.11.La fața locului, o echipă a unei societăți comerciale executa lucrări de instalare și punere în funcțiune a unui contor de gaze naturale, la o locuință particulară.Cel mai probabil, din cauza deteriorării/defectării unui dispozitiv de sudură acetilenică, pe timpul exploatării, s-au aprins gazele combustibile care s-au propagat la autovehicul, punând în pericol și locuința, în curtea căreia se afla. De asemenea, exista și pericolul unei explozii, din cauza tuburilor de oxigen și acetilenă.Incendiul a fost lichidat la ora 11:20 și a ars mașina în proporție de 90%. De asemenea, s-au degradat o fereastră termopan de la casa de locuit, o butelie de acetilenă și una de oxigen.Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar prin intervenția promptă a pompierilor militari s-a salvat locuința și a fost îndepărtat pericolul de explozie.






