Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ostra, au intervenit în noaptea de luni spre marți cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe raza comunei Ostra, DJ 177A. Incendiul a fost anunțat prin apel la 112 la ora 3.18.La sosirea echipajelor, ardea capul tractor și exista pericolul de propagare la remorca încărcată cu deșeuri lemnoase.Incendiul a fost lichidat la ora 5:05.Au ars elemente combustibile din capul tractor și documente aflate în cabină. S-au degradat instalația electrică și cea pneumatică ale vagonului.„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect”, se precizează în comunicatul pompierilor.Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat remorca autotrenului, cu încărcătura aferentă.






