Ghinion

Autobuzele TPL, implicate în 13 accidente rutiere

Accidentul TPL, cu numărul 13
Accidentul TPL, cu numărul 13

De la începutul anului și până acum, autobuzele societății de transport în comun din municipiul Suceava au fost implicate în nu mai puțin de 13 accidente rutiere. Din fericire, în nici unul dintre cazuri nu s-au înregistrat victime, dar valoarea pagubelor este destul de mare, mai ales în cazul autobuzelor, care au costat 175.000 de euro fiecare.
Ultimul incident rutier în care a fost implicat un autobuz TPL a avut loc ieri dimineață, pe Calea Unirii, la intersecția semaforizată cu Traian Vuia. Pentru că șoferul autobuzului nu a păstrat distanța legală față de autoturismul din față, o Dacie Break cu număr de Iași, atunci când șoferul acesteia a frânat brusc, șoferul autobuzului a frânat, dar nu a mai putut evita impactul.
Dacă autoturismul Dacia a fost boțit în partea din spate și are un stop spart, la autobuz, impactul a afectat bara din față și caroseria, pagubele fiind estimate la aproximativ 5000 de lei.
Administratorul unic al TPL, Darie Romaniuc, a explicat că, deși valoarea pagubelor sunt acoperite din asigurarea Casco a autobuzelor, șoferul implicat în accident va fi adus în fața Comisiei de Disciplină, pentru a fi sancționat.
Autobuzul avariat în urma accidentului va fi repus în circulație în cursul zilei de marți, după finalizarea reparațiilor necesare.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești