Viteză prea mare

Au zburat cu mașina peste calea ferată

Un șofer teribilist a zburat peste calea ferată Rădăuți – Gălănești, iar mașina a aterizat cu roțile în sus
Un șofer teribilist a zburat peste calea ferată Rădăuți – Gălănești, iar mașina a aterizat cu roțile în sus

Doi tineri se zbat între viață și moartea, iar un al treilea a fost și el rănit serios, după ce un șofer teribilist a zburat peste calea ferată Rădăuți – Gălănești, iar mașina a aterizat cu roțile în sus. Autorul accidentului, un șofer de numai 19 ani, a scăpat nevătămat din accident. Evenimentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 07.45, pe drumul național 2E, în apropierea localității Gălănești. Alexandru Buraciuc-Popescu, în vârstă de 19 ani, din Brodina, circula cu un autoturism marca Fiat Marea, înmatriculat în Italia, dinspre Gălănești spre municipiul Rădăuți. Potrivit lucrătorilor de poliție, în dreptul kilometrului 19+700 m, într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, șoferul mașinii a pierdut controlul asupra direcției de mers, după care autoturismul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe cupolă, peste calea ferată situată în vecinătate.
În urma accidentului, la care a fost necesară intervenția echipei de descarcerare, unul dintre pasagerii de pe bancheta din spate, Ionuț-Cătălin Tironeac, în vârstă de 19 ani, din Vicovu de Jos, a fost diagnosticat cu un grav traumatism abdominal și a fost transferat la Spitalul Suceava. Tot aici a ajuns și pasagerul din dreapta-față, Ioan Dariciuc, de 18 ani, din Brodina, care a suferit leziuni cranio-cerebrale și de coloană cervicală. Medicii de la Spitalul Suceava au declarat ieri că starea de sănătate a celor doi tineri este critică, arătând că primul a fost operat de urgență, întrucât prezenta rupturi ale organelor interne, iar al doilea este în comă, în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, din cauza rănilor la cap și a traumatismelor de coloană. „Este prematur să ne pronunțăm cu privire la evoluție, următoarele ore sunt decisive”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, dr. Tiberius Brădățan.
Cel de-al doilea pasager de pe bancheta din spate, Cristi Calancea, de 20 de ani, din Brodina, s-a ales, potrivit doctorilor, cu „fractură claviculă stânga”, leziuni pentru care va necesita 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Potrivit primelor cercetări întreprinse de lucrătorii de poliție vinovat de producerea accidentului se face șoferul autoturismului, Alexandru Buraciuc-Popescu, care a circulat cu viteză excesivă. Conducătorul autoturismului a fost verificat cu etiltesterul, care a indicat valoarea 0.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an