Eveniment

„Astăzi S-a născut Hristos!”, concert de colinde la Casa de Cultură Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, de la ora 17:00, Concertul de colinde „Astăzi S-a născut Hristos!”. La eveniment va participa și Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Bucuria Nașterii Domnului va fi exprimată prin colindele noastre românești, interpretate de aproximativ 30 de coruri de copii, coruri parohiale, și coruri de la câteva grădinițe din municipiul Suceava.
Corurile care vor evolua pe scena suceveană și vor crea o atmosferă încântătoare pentru public vor primi din partea Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților diplome de participare. Intrarea la spectacol este liberă.

Recomandări

Sfințirea locului și a temeliei pentru Centrul de zi de asistență și recuperare dedicat seniorilor din Câmpulung Moldovenesc

Mesaj la deschiderea cursurilor de formare a ghizilor/muzeografilor bisericești – Mănăstirea Putna, 27-29 aprilie 2026

„Chemarea la sfințenie – Moștenirea Sfintei Elisabeta de la Pasărea”, conferință, la Suceava, susținută de monahia Nectaria Lazăr, sora Sfintei Elisabeta

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sprijină participarea unor tineri suceveni la o competiție internațională de robotică din Statele Unite