Investiții

Asfalt nou pe porțiunea din E 85 care traversează municipiul Fălticeni

O porțiune din drumul european 85 care trece prin centrul municipiului Fălticeni va fi asfaltată în totalitate

O porțiune de aproape un kilometru din drumul european 85 care trece prin centrul municipiului Fălticeni va fi asfaltată în totalitate. Tronsonul de drum modernizat va fi asfaltat pe patru benzi de circulație și în același timp vor fi reorganizate parcările de pe marginea drumului pentru autoturisme.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a verificat ieri lucrările de modernizare a drumului, precizând că investiția se ridică la un milion de lei, fonduri alocate de Guvernul României. „Am făcut demersuri și Guvernul ne-a ajutat cu niște bani pentru modernizarea drumului european care trece prin centrul municipiului Fălticeni, drumul european 85. Am cerut primăriei, și domnul primar s-a implicat, ca mașinile din centru să nu mai fie parcate de-a curmezișul. Ei trebuie să găsească altă soluție, pentru că orice mașină care trece prin Fălticeni trebuie să stea la cheremul celui care iese din parcare. Era nevoie să modernizăm și acest tronson, pentru că toate drumurile laterale au fost deja refăcute”, a declarat Flutur. Lucrările de asfaltare ar trebui să fie finalizate în maximum trei săptămâni.
Reamintim că în cursul acestui an, în municipiul Fălticeni a fost finalizat un proiect european prin care au fost modernizate 13 străzi, cu o lungime totală de 15,244 de kilometri. Valoarea proiectului a fost de 13,64 de milioane de lei, din care 10,1 milioane de lei au fost fonduri nerambursabile.

O porțiune din drumul european 85 care trece prin centrul municipiului Fălticeni va fi asfaltată în totalitate
O porțiune din drumul european 85 care trece prin centrul municipiului Fălticeni va fi asfaltată în totalitate
O porțiune din drumul european 85 care trece prin centrul municipiului Fălticeni va fi asfaltată în totalitate
O porțiune din drumul european 85 care trece prin centrul municipiului Fălticeni va fi asfaltată în totalitate

Recomandări

Protest cu tractoare în coloană, cu viteză redusă, pe E 85 Suceava – Fălticeni. Fermierii se îndreaptă spre București

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Covor asfaltic nou pe drumul județean dintre Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirnei. Șoldan: „Este un drum care nu a mai văzut asfalt din 2015”

Șoldan anunță că, după o așteptare de nouă ani, drumul dintre Adâncata și Hănțești are din nou asfalt

CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești