Reprezentare

Ardeleanu va conduce Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu
Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu va conduce Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF). Ardeleanu a fost nominalizată ieri în funcția de președinte al acestei delegații, în cadrul ședintei Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaților. Pentru această funcție, deputatul sucevean a primit votul plenului reunit al Parlamentului României.
Sanda-Maria Ardeleanu a explicat că în urma negocierilor dintre grupurile parlamentare pentru componența delegațiilor permanente la organizații parlamentare internaționale, funcția de președinte al Delegației Parlamentului României la APF a fost una din cele două funcții care i-au revenit Partidului Democrat Liberal.
Într-un comunicat de presă al deputatului sucevean se precizează că alegerea Sandei-Maria Ardeleanu în funcția de președinte al Delegației Parlamentului României la APF vine ca urmare a numeroaselor acțiuni personale pe care le-a avut pe plan local, național și internațional în calitate de militant în domeniul Francofoniei, precum și ca un semn de continuitate a activităților desfășurate ca membru în Delegația Parlamentului României la APF în legislatura 2008-2012.
De precizat că pentru această funcție a optat și deputatul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, care în cele din urmă a cedat în favoarea deputatului Sanda-Maria Ardeleanu.

Recomandări

Deputatul Valentin Răducea atrage atenția că șoferii și transportatorii din România plătesc azi nota de plată a blocajului politic de la București

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a susținut în Parlament legea de adoptare a programului „Viața la Țară” pentru dezvoltarea satului românesc

Deputatul AUR de Suceava, Petru Negrea, a susținut în Parlament legea de adoptare a programului „Viața la Țară” pentru dezvoltarea satului românesc
Deputatul AUR de Suceava, Petru Negrea, a susținut în Parlament legea de adoptare a programului „Viața la Țară” pentru dezvoltarea satului românesc

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

O suceveancă, parte a unei delegații diplomatice importante în Statele Unite: „România rămâne în inimă oriunde ne-am afla”

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European