Aproximativ 60 de persoane de origine siriană care locuiesc la Timișoara protestează, vineri, în fața Stadionului „Dan Păltinișanu” din municipiu, cerând ajutorul comunității internaționale pentru înlăturarea regimului Bashar al-Assad și blocarea activelor ambasadorului sirian la București.
Protestatarii s-au adunat în jurul orei 15.00 în parcarea Stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara, având steaguri siriene și pancarte cu mesaje în română și arabă.
Pe pancarte protestatarii au pus poze cu președintele sirian Bashar al-Assad, alături de poze ale unor revoluționari sirieni răniți sau chiar uciși.
Potrivit organizatorilor, protestul de la Timișoara dorește să marcheze șase luni de la declanșarea revoluției din Siria.
Manifestanții cer intervenția comunității internaționale pentru înlăturarea regimului Bashar al-Assad, ajutorarea revoluționarilor și a refugiaților, precum și blocarea activelor ambasadorului sirian la București, care, susțin aceștia, face parte din familia care conduce țara arabă.Protestul este autorizat Protestul Protestul este autorizat
Protestul este autorizat.