Andronescu: Ancheta privind diplomele false, încheiată săptămâna aceasta; falsurile sunt ordinare



Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a anunțat, miercuri, că ancheta privind diplomele false de bacalaureat va fi finalizată în această săptămână, iar săptămâna viitoare vor fi prezentate rezultatele și propunerile către autoritățile abilitate, catalogând falsurile descoperite drept „ordinare”. „Ne apropiem de finalizarea anchetei. Cel mai târziu săptămâna viitoare vom organiza o conferință de presă în care vom prezenta rezultatele, cu propuneri către autoritățile abilitate, pentru că noi putem să ne încadrăm în măsurile noastre în atribuțiunile pe care le avem, referitor la mediul academic. Aici este vorba despre intervenția Procuraturii, justiției, care trebuie să dea pedepsele maximale. Justiția și instituțiile abilitate trebuie să-și facă datoria”, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, la Comisia de învățământ din Senat.
Ea a mai spus că falsurile sunt tipărite pe hârtie fără elemente de securizare, încadrându-se la categoria „falsuri ordinare”.
„Am constatat că vorbim despre falsuri ordinare. Există o mare diferență între hârtia pe care noi tipărim diplomele adevărate, hârtie care are elemente de secretizare și această hârtie care încearcă să reproducă, dar evident nu are aceste elemente de securizare”, a mai afirmat Andronescu.
De asemenea, ministrul Educației a mai arătat că MECI nu poate acționa decât în plan academic, anulând diplomele false.
„Noi, din punct de vedere al ministerului, verificăm toate acele structuri care au fost desființate prin hotărâri de Guvern în 2001 și 2002. Sunt 37 de foste universități care ar fi trebuit să fie lichidate în 2005 și 2006. Din păcate, ele au continuat să producă falsuri academice, așa zis academice. Noi propunem univesităților care au elaborate diplomele să anuleze aceste diplome, pentru că au în spate diplome de bacalaureat false”, a conchis Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, în urmăm cu o săptămână, la audierea sa în Comisia pentru învățământ, că numărul real de diplome false eliberate nu este de 15.000, așa cum s-a vehiculat inițial, ci de 300-400 de diplome, „dar este absolut grav”.
„Este clar că nu vorbim de 15.000 de diplome. (…) După evaluările pe care le-am făcut acum, e vorba de sute de diplome, dar este absolut grav”, a arătat ministrul.
Potrivit afirmațiilor sale, corpul de control al ministrului face evaluările astfel încât tot acest „proces” dă fie adus la lumină.
Ecaterina Andronescu a spus atunci că ministerul a trimis, de asemenea, o solicitare la toate universitățile care au dreptul să organizeze examen de licență să facă propria verificare, adică să vadă dacă au primit la licență candidați de la universități desființate în perioada 2001-2002.
„Acum verificăm toate examenele de licență pentru toți candidații care au provenit de la aceste universități desființate în perioada 2001-2002”, a mai precizat Andronescu, adăugând că „este clar că vorbim de falsuri de cea mai joasă speță”.
Ministrul Educației a menționat că este vorba despre diplome de bacalaureat falsificate care nu au nicio legătură cu diplomele de bacalaureat emise de licee, acestea din urmă prezentând elemente de securizare.
„Încercăm să depistăm toate cazurile de diplome de bacalaureat false și să vorbim cu universitățile să le anuleze”, a conchis ministrul Ecaterina Andronescu.
Corpul de control al Ministerului Educației a verificat toate cele 38 de universități desființate în 2001-2002 și a evaluat toți candidații care provin din respectivele instituții în contextul anchetei privind diplomele false.
„Am trimis echipe de control la toate cele 38 de universități desființate în 2001-2002. Mai mult, evaluăm candidații care provin de la respectivele universități lichidate. Ceea ce pot spune astăzi (marți – n.r.) este că nu este vorba de 15.000 de dipome false de bacalaureat. Proiectele de licență au cam același nume de coordonator. Toți cei care vor fi găsiți vinovați vor pleca din învățământ indiferent de funcțiile pe care le dețin”, declara, în 14 martie, ministrul Educației.
Corpul de Control al Ministerului Educației a derulat o anchetă în cazul a cinci persoane, între care și doi foști profesori universitari, suspectate că au eliberat diplome false și foi matricole.
Ministerul Educației Cercetării și Inovării (MECI) s-a autosesizat în cazul diplomelor false, după articolele apărute în media, iar două echipe de control au demarat verificări simultane la cele cinci universități unde au fost organizate examenele de licență pentru studenții proveniți de la cele două instituții de învățământ superior neacreditate, universitățile „Alexandru Ghica” și „Europa Ecor” din Alexandria.
Verificările au vizat dosarele de înscriere la licență, respectiv diplomele de bacalaureat, copiile după cărțile de identitate, certificatele de naștere și filele matricole.
În 16 martie, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 au început urmărirea penală in rem în acest caz, pentru infracțiunile de fals.
Potrivit anchetatorilor, au existat informații potrivit cărora un grup de cinci persoane falsifica, la cerere, dosare pentru diverse lucrări universitare. Grupul avea un tarif fix, de 3.500 de euro pentru un dosar. Aceleași surse au precizat că persoana care dădea banii pentru falsificarea dosarului de diplomă și nu dorea să se prezinte la examenul de licență, mai dădea 600 de euro. În schimbul celor 600 de euro, unul dintre membrii grupării asigura substituirea plătitorului, prin documente și carte de identitate falsă. „Această persoană merge și susținea examenul respectiv”, au declarat sursele citate.