Anastase: Geoană ne inspiră milă, este atât de speriat de campanie încât nu mai știe ce vorbește



Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat, luni, că celor din PDL le este milă de Mircea Geoană, care este atât de speriat de această campanie electorală, încât nu mai știe ce vorbește, și că „nu îl mai țin puterile să ajungă la finalul ei”. Roberta Anastase a făcut declarațiile în calitate de secretar executiv, precizând că acestea „vizează declarațiile candidatului PSD la prezidențiale, Mircea Geoană”.
„O primă concluzie pe care o putem trage este că pe domnul Geoană nu îl mai țin puterile să ajungă la finișul campaniei prezidențiale, altfel nu ne putem explica atacurile pe care astăzi le-a făcut, lipsite de fond, de substanță, mincinoase, la adresa președintelui Traian Băsescu, a fostului ministru al Justiției, Monica Macovei și a actualului ministru al justiției, Cătălin Predoiu”, a spus aceasta, cu referire la declarațiile făcute de președintele PSD, la finalul Biroului Permanent Național.
Roberta Anastase a ținut să relateze „câteva din bâlbele electorale ale lui Mircea Geoană”.
„Dânsul spunea luni, 6 aprilie, că graba suspectă de a avea toate codurile adoptate în 15 mai nu reprezintă o politică care să fie o solicitare a Bruxelles-ului, ci o nevoie artificială. Două zile mai târziu, afirma că intenția de a adopta rapid codurile este chiar dăunătoare pentru România. Același Geoană, plin de sine, vorbea, câteva zile mai târziu, pe aceeași temă a codurilor, spunând că Barrot i-a transmis că pentru Comisia Europeană calitatea e mai importantă ca viteza”, a spus Anastase.
Anastase a continuat: „Iată astăzi, îl vedem din nou cuprins de frisoane electorale, gesticulează speriat că neadoptarea rapidă a Codurilor va atrage sancțiuni economice din partea Comisiei Europene și, mai mult, încearcă să îl facă responsabil pentru aceste potențiale sancțiuni pe președintele Traian Băsescu, încercând, de altfel să se exonereze de orice fel de responsabilitate”.
Secretarul executiv a făcut o paralelă cu declarația de duminică a social-democratului Adrian Severin, care spusese că declarațiile lui Traian Băsescu sunt „de tip schizofrenic”.
„Am în minte declarațiile pe care le făcea, ieri, colegul său de partid, Adrian Severin, și aș vrea să spun că tocmai aceste declarații, așa cum vi le-am prezentat în ordinea lor cronologică, se încadreză în logica declarațiilor de tip schizofrenic de care vorbea colegul său Adrian Severin”, a spus Anastase.
Ea a ținut să precizeze că „celor din PDL le inspiră milă Mircea Geoană, pentru că este atât de speriat de această campanie electorală în care s-a antrenat încât nici el nu mai știe ce vorbește”.
Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă seară, la Realitatea TV, că premierul Emil Boc nu mai este dispus să accepte comentarii negative pe marginea unor acte ale Guvernului și că i-a atenționat deja pe miniștrii PSD. „Chiar miniștrii la care premierul le-a dat ultimatum în ultima ședință a coaliției, că nu ar fi bine, dacă nu se simt bine în Guvern să părăsească Guvernul, să mai aibă puncte de vedere contrare Guvernului. L-am văzut vineri pe unul dintre ei la Galați că, din nou, a criticat măsuri luate de Guvern, care, culmea, provin din programul electoral al PSD, vorbesc de impozitul forfetar”, a spus Blaga, care a refuzat să precizeze la cine se referă dar a dat indicii potrivit cărora cel vicat ar fi ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niță.
Vicepremierul Dan Nica a declarat, luni, după ședința coaliției, referindu-se la afirmațiile lui Blaga privind PSD, că acestea au reprezentat o încercare de a testa simțul umorului. Blaga a revenit, ulterior, declarând că nu a glumit.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că ultimele declarații ale ministrului Vasile Blaga la adresa social-democraților sunt cauzate de „preocupările” de la nivelul PDL față de tendința constantă de scădere în sondaje a șefului statului. Întrebat cum comentează precizarea lui Vasile Blaga, că nu a glumit când a spus că PSD poate să părăsească Guvernul dacă nu este mulțumit de anumite decizii, Geoană a răspuns: „Eu pot să înțeleg faptul că există o preocupare a liderilor PDL și a lui Traian Băsescu față de o tendință stabilizată de scădere în sondaje. Liderii PDL sunt nervoși și caută scuze și explicații față de rezultatele electorale. Nici nu considerăm normal să răspundem la astfel de atacuri. Politic, este de înțeles preocuparea crescândă a PDL și a lui Traian Băsescu față de scăderea în sondaje”, a adăugat Geoană.
Geoană a declarat, de asemenea, că Președintele PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că există informații coerente și solide care indică riscul tăierii fondurilor europene după Raportul CE pe Justiție din vară, lansând un apel către președintele Traian Băsescu să ia măsuri împreună cu instituțiile abilitate pentru a evita acest risc.
„Există, în acest moment, informații coerente și solide care anunță pericolul ca după Raportul Comisiei Europene din luna iulie să existe, repet, riscul unei tăieri a fondurilor europene pentru România”, a spus Geoană. Liderul PSD a spus că îi va trimite șefului statului o scrisoare în cursul zilei de luni, solicitându-i să se achite de datoria ce decurge din funcția de președinte în ceea ce privește eventuala condiționalitate între accesarea fondurilor europene și reforma în Justiție.