Analiză USL: Oprescu vrea capital electoral din poziționarea anti-PDL pe tema referendumului



USL consideră, într-o analiză internă obținută de MEDIAFAX, că poziționarea anti-PDL a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, are la bază intenția acestuia de a obține capital electoral și că PDL este interesat de anularea sau amânarea referendumului și aruncarea vinei asupra opoziției.
Documentul, intrat în posesia MEDIAFAX, este adresat copreședinșilor USL și are cinci premise de la care se revendică cele două direcții de acțiune propuse.
Prima premisă vizează faptul că orice confruntare electorală USL-PDL desfășurată în București în această perioadă dezavantajează PDL întrucât electoratele PSD și PNL sunt „radicalizate” și, pe cale de consecință, mult mai ușor de mobilizat la vot.
A doua premisă are în vedere faptul că PDL este interesat de anularea sau amânarea referendumului local, în timp ce a treia premisă are în vedere faptul că amânarea referendumului constituie o „capcană de imagine” pentru USL, avându-se în vedere faptul că PDL ar încerca să obțină nu doar amânarea, ci „amânarea din vina opoziției”.
A patra și a cincea premisă se referă la faptul că Sorin Oprescu încearcă să obțină capital electoral prin poziționarea anti-PDL pe tema referendumului și că semnalele din zona PDL indică menținerea intenției de adoptare a Legii Capitalei fie prin angajarea răspunderii Guvernului, fie, „mai probabil”, prin intrarea în procedură parlamentară.
Din cele cinci premise, în cadrul analizei respective se identifică două direcții de acțiune, care constituie și mandatul USL pentru negocierile cu Sorin Oprescu.
Astfel, prima direcție de acțiune constă în susținerea reducerii numerice a celor șapte întrebări la una, maximum două întrebări care să vizeze centralizarea atribuțiilor și bugetelor la nivelul CGMB și schimbarea modalității de alegere a primarului de sector.
„Acordul cetățenilor trebuie cerut în legătură cu propunerile de modificare, și nu cu starea de fapt (răspuns «DA», dacă sunt de acord cu modificarea organizării administrativ-teritoariale, răspuns «NU» dacă preferă menținerea situației actuale)”, se precizează în documentul citat.
A doua direcție de acțiune vizează susținerea de către USL a organizării referendumului local până la finalul actualei sesiuni parlamentare (1 iulie 2011), pentru a limita posibilitatea ca PDL să promoveze proiectulul privind Legea Capitalei în Parlament, fără consultarea bucureștenilor.
Ședința de îndată a CGMB, de săptămâna trecută, în care trebuia să se discute problema referendumului local nu a putut avea loc din lipsă de cvorum, lipsind consilierii PDL, situație în care primarul general Sorin Oprescu a convocat o nouă ședință pentru luni, la ora 15.00.