Din harta economică și a mediului de afaceri a regiunilor de dezvoltare din România reiese nu numai decalajul enorm dintre regiuni, ci și dintre județele aflate în aceeași regiune de dezvoltare, scrie „Gândul”, care face o analiză a salariilor, PIB-ului și productivității pe cele opt regiuni.
REGIUNEA VEST
Timiș, de exemplu, deține 42% din forța de muncă totală din Regiunea Vest și are un indice de productivitate, PIB/cap de locuitor, de 8.700 de euro, cu 30% peste media regiunii și cu 83% peste cel înregistrat în Caraș Severin. În același timp, Timiș are și cel mai mare salariu mediu net plătit angajaților, de 1.459 de lei pe lună. Un alt capitol la care Timiș stă bine este și rata șomajului, de numai 3,2%, de peste două ori mai mică decât cea din Caraș Severin, de 8,4%, sau decât cea din Hunedoara, de 7,8%.
În ceea ce privește valoarea economiei regionale, a PIB, aceasta este estimată la 54,2 miliarde de lei anul acesta, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză (CNP), respectiv 9,96% din PIB-ul național. Județul cu cea mai mică economie este Caraș Severin, cu 6,3 miliarde de lei anul acesta, de patru ori mai mică decât cea a Timișului, de circa 25 de miliarde de lei.
Industria cu valoare adăugată e la ea acasă
Liderul regional, Timiș, e dominat de doi giganți locali, Delphi Packard România (la Sânnicolau Mare) cu circa 7.500 de angajați la ora actuală și o cifră de afaceri de peste 180 de milioane de euro în 2009 și Continental Automotive România, care a derulat afaceri de peste 140 de milioane de euro acum doi ani. Pe lista companiilor importante se află și Nestle, Alcatel Lucent și Confort SA.
În Arad industria auto este cel mai bine reprezentată, prin Takata Petri. Compania producătoare de volane, centuri de siguranță și alte piese sau echipamente auto a avut în 2009 peste 4.500 de angajați și afaceri de peste 210 milioane de euro. O altă firmă foarte importantă pentru economia locală este și Astra Vagoane SA, cu afaceri de peste 100 de milioane în perioada precizată.
Cel mai mare angajator se află în Hunedoara: Compania Națională a Huilei angaja în 2009 peste 10.000 de persoane (ulterior au urmat însă disponibilizări consistente) și avea afaceri de peste 160 de milioane de euro.
REGIUNEA SUD-VEST
Cea mai săracă regiune din România este cea de Sud-Vest, cu posibila capitală la Craiova, care contribuie cu doar 7,7% din PIB la produsul intern brut național, doar 42 de miliarde de lei anul acesta. Economia Regiunii de Sud-Vest este de aproape două ori mai mică, ca pondere în totalul național, decât cea a regiunii de Sud, cu posibila capitală la Prahova.
Regiunea unde ar putea fi capitală Craiova are și cel mai mic număr de angajați dintre toate celelalte regiuni ale României, respectiv de 385.000, adică 8,32%.
În ceea ce privește salariile, cele mai mari vor fi încasate anul acesta în Gorj, de 1.597 de lei, cu 8,4% peste media națională. Deși productivitatea, măsurată în PIB/cap de locuitor din Gorj este cu 26% mai mică decât cea din județul Argeș, unde este prezentă Dacia, gorjenii au un salariu mediu net cu 7,2% mai mare decât argeșenii. În Gorj unul din patru angajați lucrează la Turceni, Rovinari sau SNLO.
Rata șomajului pe regiune este destul de ridicată, de 9%, cea mai mare, de 9,7% fiind în Dolj și Mehedinți, în timp ce cea mai mică se înregistrează în Vâlcea, de 7,6%.
„Mamuții” de stat s-au întâlnit cu cei privați
Gorjul reunește trei dintre cele mai mari companii de stat din România, care sunt și printre cei mai mari datornici către bugetul de stat. În același județ sunt localizate Complexul Energetic Turceni (4.100 de angajați și afaceri de 265 de milioane de euro în 2009), Societatea Națională a Lignitului Oltenia (aproape 9.000 de angajați și afaceri de aproape 215 milioane de euro în 2009) și Complexul Energetic Rovinari (peste 4.000 de angajați și afaceri de aproape 200 de milioane de euro în 2009).
În Vâlcea se află una dintre companiile „de tradiție” din industria petrochimică locală, Oltchim, care acum doi ani a avut afaceri de peste 250 de milioane de euro și o forță de muncă de 3.400 de angajați. În Olt, Alro SA și Pirelly Tires România au avut în 2009, în total, afaceri de peste o jumătate de miliard de euro, dintre care peste 330 de milioane de euro au fost înregistrate de compania din industria aluminiului.
Fordul, noua speranță a Craiovei
La Craiova, pe lângă CEZ Vânzare, cu afaceri de peste 300 de milioane de euro, la doar 56 de angajați în 2009, și Complexul Energetic Craiova, cu 2.400 de angajați și o cifră de afaceri de peste 260 de milioane de euro în aceeași perioadă, a apărut și Ford.
În 2009, constructorul auto american a derulat prin fabrica din Craiova afaceri de doar 41 de milioane de euro. Per total însă, ei au investit la Craiova peste 450 de milioane de euro până acum, ca parte a planului investițional total de 675 de milioane de euro la care s-au angajat când au cumpărat fabrica de la statul român. Ford a început săptămâna trecută producția primelor prototipuri B-Max realizate în România, conform unor surse din companie, citate de Mediafax.
REGIUNEA NORD-EST
Discrepanțe majore se observă și în cazul regiunii de Nord-Est, care este, alături de cea de Sud-Vest, una dintre cele mai sărace din UE. Suceava, de exemplu, are un PIB local cât al Vasluiului și al Botoșaniului în total. Cei mai bine plătiți angajați din regiune sunt cei din Bacău, cu un salariu mediu net de 1.427 de lei pe lună, care este însă cu 45 de lei sub media națională, de 1.472 de lei.
Deși are 11,55% (534.000) din numărul total de salariați din România, PIB-ul regiunii, estimat la 55,4 miliarde de lei anul acesta, reprezintă doar 10,2% din cel total, de 544 de miliarde de lei.
Cele mai sărace județe, ca valoare a economiei locale, sunt Vaslui, cu un PIB de 4,7 miliarde de lei, și Botoșani, cu unul de 5,2 miliarde de lei. Economia Sucevei este egală cu cea a acestor două județe, în total. Altfel spus, județul Vaslui are o economie locală comparabilă cu afacerile derulate într-un an de Orange România, de puțin peste un miliard de euro.
Liderul regional este Iașiul, cu un PIB de 14,87 miliarde de lei, urmat de Bacău, cu 12,47 miliarde de lei.
Deși este cel mai sărac județ, ca valoare a economiei și are cei mai puțini salariați din regiune (șomajul este de 11,1%), Vasluiul nu are și cele mai mici salarii, care sunt plătite în județul Neamț, respectiv de 1.115 lei. Cel mai bine plătiți sunt angajații din Bacău, cu un salariu mediu net de 1.427 de lei pe lună, cu 26% mai mare decât cel din Neamț. Cel mai mic șomaj este înregistrat în Botoșani, de 6,1%.
„Baronul local” din mediul privat este „regele asfaltului” Dorinel Umbrărescu
Mediul de afaceri din Moldova, după valoarea cifrelor de afaceri din 2009, este dominat de către firmele de construcție ale omului de afaceri Dorinel Umbrărescu și de lanțul de magazine de bricolaj Dedeman, deținut de omul de afaceri Dragoș Pavăl, din Bacău. Acum doi ani, Dedeman a avut o cifră de afaceri de peste 250 de milioane de euro și un număr mediu de angajați de aproape 3.000.
Tot în Bacău se regăsesc și unele dintre cele mai mari companii de construcție de drumuri din România, Tehnostrade și Spedition UMB, controlate de „regele asfaltului” Dorinel Umbrărescu, din Podul Turcului. Cele două firme au avut în 2009 o cifră de afaceri cumulată de circa 370 de milioane de euro, dintre care aproximativ 220 de milioane de euro i-au revenit lui Spedition UMB, care a avut în 2009 un număr mediu de angajați de 25 de persoane. Umbrărescu a anunțat anul trecut că cele două firme vor fuziona.
În Suceava, una dintre cele mai mari companii este Egger România, deținută de grupul austriac omonim. În 2009 firma specializată în prelucrarea lemnului a avut afaceri totale de 90 de milioane de euro și o forță de muncă de 378 de angajați.
Capitala Moldovei este cea mai echilibrată: de la utilități la industria farmaceutică
În Iași cea mai mare companie este E. ON Moldova, cu o cifră de afaceri de circa 150 de milioane de euro acum doi ani și un număr de aproape 2.000 de angajați. Printre companiile importante se mai numără și Antibiotice SA, cu o cifră de afaceri de 52 de milioane de euro și peste 1.400 de angajați în perioada precizată dar și Build Corp SRL, deținută de omul de afaceri Iulian Dascălu, patronul Iulius Grup. Build Corp a avut în 2009 o cifră de afaceri de circa 77 de milioane de euro la un efectiv de 442 de angajați.
În Neamț cele mai importante companii sunt ArcelorMittal Tubular Product Roman SA, cu afaceri de 83 de milioane de euro în 2009 și peste 1.200 de angajați și TCE 3 Brazi SRL, deținută de omul de afaceri Culiță Tărâță. În 2009 firma a avut o cifră de afaceri de circa 65 de milioane de euro. Cea mai mare companie din Botoșani este, conform bilanțurilor de acum doi ani, Doly Com SRL, cu afaceri de circa 32 de milioane de euro și 427 de angajați.
Printre cei mai importanți oameni de afaceri regionali se numără și patronul echipei de fotbal FC Vaslui, Adrian Porumboiu, care deține Comcereal SA, cu afaceri de peste 30 de milioane de euro în 2009. Cea mai mare companie din județul Vaslui este Rulmenți SA, din Bârlad, cu peste 2.200 de angajați și afaceri de 34 de mil. euro în 2009, companie deținută de grupul turcesc Kombassan.
REGIUNEA NORD-VEST
Liderul economic regional este Cluj, al cărui PIB va fi anul acesta de 23,7 miliarde de lei, cu mai puțin de un miliard sub cel al Timișului. Economia Clujului este de patru ori mai puternică, respectiv PIB este de patru mai mare decât cea din Bistrița-Năsăud. În ceea ce privește salariile, discrepanțele sunt mult mai mari decât în alte regiuni.
Cele mai bune lefuri se iau în Cluj, de 1.458 de lei pe lună, cu 14 lei sub media națională, însă la distanță foarte mare de „urmăritori”. Pe locul doi în topul județelor cu cele mai mari salarii din regiune se află Sălaj, cu 1.194 de lei, deci cu 18% mai mici decât cele din Cluj. Strict ca valoare a economiei în bani, Clujul produce la fel de mult ca OMV Petrom, Orange și Vodafone la un loc.
În ceea ce privește numărul de angajați, Clujul, cu 180.000 de persoane, este urmat de Bihor, cu 152.000 de persoane.
Liderul regional e unul de talie mondială
În posibila capitală a Regiunii Nord-Vest, Cluj-Napoca, își are sediul una dintre cele mai mari companii din lume dar și din România: Nokia. În 2009 compania finlandeză a avut afaceri de peste 1 miliard de euro și o forță de muncă de circa 1.600 de angajați. Alături de Dacia, Nokia, prin fabrica de la Jucu, a fost unul dintre principalele motoare ale economiei naționale în ultimii ani. Tot în Cluj-Napoca își are sediul și Mol România, care a avut acum doi ani afaceri de aproape 450 de milioane de euro.
Printre cele mai importante companii la nivel local și regional se numără Electrolux, Satu Mare (afaceri de peste 100 de milioane de euro și aproape 1.500 de angajați în 2009), producătorul de încălțăminte Leonardo, din Bihor (afaceri de aproape 100 de milioane de euro și peste 1.500 de angajați în 2009) și Celestica, din Oradea, care este deținută de canadieni, care a avut acum doi ani o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de euro. În Maramureș cea mai importantă companie este Eaton Electro, specializată în producția de echipamente electrice de joasă tensiune, cu afaceri de circa 113 milioane de euro.
REGIUNEA SUD
Tot la capitolul discrepanțe se numără și faptul că a doua cea mai bogată regiune din România, după București-Ilfov, regiunea de dezvoltare Sud, care are o contribuție de 13,4% la formarea PIB național, include cel mai sărac județ din România: Giurgiu. Anul acesta Giurgiu va avea un PIB local de 3,7 miliarde de lei, adică valoarea totală a economiei locale este asemănătoare cu cea a unei companii precum Vodafone România.
Industria e la ea acasă: de la construcția de mașini la petrol și la agricultură
Liderul regional și unul dintre cei naționali este fabrica Dacia de la Mioveni, cu afaceri de 2,13 miliarde de euro în 2009 și un personal de aproape 13.000 de angajați. Dacă se mai adaugă doar Renault Industrie Roumanie, cu alte 353 de milioane de euro în aceeași perioadă, plus celelalte trei-patru companii din grupul Renault cu sediul în Argeș, se obține un gigant de circa trei miliarde de euro la nivelul lui 2009.
La ceva distanță în spate se află Lukoil, cu afaceri de peste un miliard de euro în perioada menționată. În Dâmbovița se remarcă fabrica Arctic, de la Găești, cu afaceri de peste 200 de milioane de euro și peste 2.100 de angajați. În Giurgiu, una dintre cele mai importante companii este Romstrade, deținută de „regele asfaltului” Nelu Iordache. În 2009 a avut afaceri totale de 267 de milioane de euro și o forță de muncă de 1.200 de angajați.
În Călărași, cea mai importantă firmă este Agro Chirnogi SA, controlată de omul de afaceri libanez Jihad El Khali, cu afaceri de peste 110 milioane de euro în perioada menționată și o forță de muncă de circa 470 de angajați.
În Regiunea de Sud, liderul, după productivitatea măsurată în PIB/cap de locuitor, este Argeș, în mare parte datorită prezenței uzinei de la Mioveni. Cu un PIB/cap de locuitor de 8.256 de euro, locuitorii din Argeș sunt de două ori și jumătate mai productivi decât cei din Teleorman și de două ori decât cei din Ialomița.
Când vine vorba despre salarii, liderul este Prahova, cu un salariu mediu net de 1.522 de lei pe lună, cu 3,3% peste media națională și cu 25,5% mai mare decât cel din Teleorman, unde sunt plătite cele mai mici salarii din regiune.
Pe locul doi în topul celor mai importante regiuni din România, după București-Ilfov
Economia regională, PIB, va avea anul acesta o valoare de 73,1 miliarde de lei, respectiv 13,4% din totalul național. Regiunea de Sud are o economie cu 32% mai mare decât cea a regiunii de Nord-Est, cu posibila capitală la Iași, și cu 74% mai mare decât cea mai săracă regiune din România, cea de Sud-Vest, cu posibila capitală la Craiova.
Deși este, ca pondere a PIB regional în PIB național, de 13,4% pe locul doi în România după regiunea București-Ilfov, care reprezintă 25% din totalul național, Regiunea de Sud are cel mai sărac județ din România. Giurgiu va avea anul acesta o economie locală de 3,7 miliarde de lei, conform Comisiei Naționale de Prognoză (CNP).
În ceea ce privește cele mai mari economii locale, Argeș, cu un PIB de 20,7 miliarde de lei, a reușit să depășească, la limită, județul Prahova, cu un PIB estimat la 20,3 miliarde de lei anul acesta. Economia acestor două județe, Argeș și Prahova, este la fel de mare cât a întregii Regiuni de Sud-Vest. Economia județului Argeș este 5,6 ori mai mare decât cea din Giurgiu.
REGIUNEA SUD-EST
Economia județelor din regiunea de Sud-Est se bazează pe industria, petrolului, a oțelului și pe turism, Constanța având circa o treime din forța totală de muncă din regiune.
Doi „giganți” regionali: Rompetrol și ArcelorMittal
Regiunea de Sud-Est se bazează pe industrie și turism. Liderul regional este mamutul Rompetrol Rafinare, cu sediul în Constanța, care în 2009 a avut afaceri totale de aproape 1,5 miliarde de euro și o forță de muncă de peste 1.000 de angajați. Tot în Constanța este prezent și Rompetrol Petrochemicals, cu afaceri de peste 170 de milioane de euro în perioada menționată. Un alt gigant al regiunii este combinatul siderurgic deținut de grupul luxemburghezo-indian ArcelorMittal Galați, cu o cfiră de afaceri de aproape 850 de milioane de euro și o forță de muncă de 11.000 persoane, în 2009, adică 10% din totalul salariaților din Galați. Tot în Galați se află un alt gigant: Arabesque, cea mai mare firmă de materiale de construcție din România. Firma, deținută de omul de afaceri Cezar Rapotan, a avut în 2009 afaceri totale de peste 300 de milioane de euro, la o forță de muncă de aproape 2.700 de persoane.
Brăila și Buzău, dependente de reparațiile navale și de cererea de carton
Cea mai mare afacere din Vrancea este Vrancart, din Adjud, specializată pe producția de carton ondulat și hârtie igienică. În 2009 compania a avut o cifră de afaceri de 27,6 milioane de euro și o forță de muncă de aproape 1.000 de angajați. În Brăila se remarcă șantierul naval STX Ro Offshore Brăila (SNBB), cu afaceri de 117 milioane de euro în perioada menționată și cu peste 2.200 de angajați. Buzăul este și el prezent în capul listei, prin compania Bunge, lider pe piața uleiurilor comestibile din România, care a avut acum doi ani afaceri de peste 260 de milioane de euro.
Liderul regional la capitolul număr de salariați și salarii este Constanța, cu 182.000 de salariați, respectiv o leafă medie lunară de 1.503 lei, cu 2,1% peste media națională. În Constanța, de asemenea, e înregistrează și cea mai mică rată a șomajului din regiune, de 5,5%, de aproape două ori mai mică decât cea de 9,6% înregistrată în Buzău și Galați. În ceea ce privește PIB, Regiunea de Sud-Est reprezintă 10,5% din totalul național, respectiv 57,3 miliarde de lei anul acesta. Constanța deține o treime din forța de muncă totală din regiune.
În ceea ce privește productivitatea, respectiv indicatorul PIB/cap de locuitor, liderul este de două ori peste ultimul clasat, județul Vrancea, respectiv 7.119 euro/cap de locuitor față de 3.424 euro/cap de locuitor. Cele mai mici salarii medii nete se vor încasa anul acesta în Vrancea, 1.147 de lei, cu 22% sub media națională și cu 23,6% sub cele din Constanța.
În mod evident, județele, care pot „trage” după ele întreaga regiune, depind de mediul de afaceri local. Un gigant de talia Dacia, Nokia, Mittal sau Rompetrol Rafinare garantează nu numai locuri de muncă, ci și bugete locale mai bogate în urma încasării taxelor locale de la marile companii.
REGIUNEA CENTRU
În regiunea de Centru diferențele dintre județe sunt mai mici decât în alte regiuni, Brașov fiind totuși lider detașat. Alături de regiunea de Vest, regiunea de Centru este singura care are trei județe în care sunt înregistrați mai mult de 100.000 de salariați.
Regiunea Centru poate fi considerată una dintre cele mai echilibrate regiuni din România, cu excepția disparităților salariale. Posibila capitală, Brașov, este totuși lider regional atât la ceea ce înseamnă productivitatea măsurată în PIB/cap de locuitor, 7.364 euro în 2011, numărul de salariați-144.100, dar și în ceea ce privește salariile: 1.398 de lei pe lună, net.
Cel mai mic șomaj este înregistrat însă în Sibiu, doar 5,4%, față de 7,7% media regională. Un alt semn de relativ echilibru economic între județele componente este și faptul că, alături de regiunea de Vest, cea de Centru este singura cu trei județe care au peste 100.000 de salariați. În cazul salariilor, disparitățile sunt mai pregnante. Diferența dintre cel mai mare, de 1.398 de lei net, din Brașov, și cel mai mic, de 1.097 de lei, din Covasna, este de 301 lei, respectiv de 27%.
O economie regională dominată de industria gazelor naturale și de retail
Cele două companii de stat din industria gazelor naturale, Romgaz și Transgaz din Sibiu, au avut în 2009 o cifră de afaceri totală de peste un miliard de euro, din care 758 de milioane îi aparțin Romgaz. În ceea ce privește forța de muncă a celor două companii, acum doi ani ele erau responsabile pentru aproape 10% din numărul total al locurilor de muncă din județul Sibiu, respectiv peste 10.500 de angajați. Dacă se adaugă însă și E.ON Gaz Distribuție SA, din Maramureș, care a avut în același an o cifră de afaceri de peste 600 de milioane de euro, rezultă că cele trei mari companii din industria gazelor naturale au avut afaceri totale de 1,6 miliarde de euro în 2009.
Regiunea Centru stă bine și la capitolul retail, fie că este vorba despre Selgros Cash & Carry din Brașov (afaceri de peste 710 milioane de euro și aproape 5.000 de angajați în 2009), fie despre Domo, din Covasna, care a obținut o cifră de afaceri de peste 170 de milioane de euro în perioada studiată.
REGIUNEA BUCUREȘTI-ILFOV
Regiunea București-Ilfov, este, după cum era de așteptat, Capitala recordurilor: cea mai mare productivitate, măsurată în PIB/cap de locuitor, de 14.416 euro, cel mai mic șomaj, de 2,1% și cele mai mari salarii medii nete, de 1.988 de lei.
În ceea ce privește valoarea economiei, a PIB, din București, de 123,7 miliarde de lei, aceasta este cât pentru două regiuni de dezvoltare, de exemplu cât cea de Nord-Est și de Sud-Est la un loc. În ceea ce privește productivitatea trebuie subliniat că Bucureștiul are 21% dintre toți salariații din România și produce 22% din PIB-ul național, trăgând practic după el întreaga țară.
Salariul mediu net din Capitală va fi anul acesta de 2.004 lei pe lună, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, cu 35% peste media națională.
„Inima” economică a României
Regiunea București-Ilfov este responsabilă pentru 25% din totalul economiei naționale. În Capitală își au sediul aproape toate marile companii din România, de la OMV Petrom (afaceri de trei miliarde de euro în 2009), la Rompetrol Downstream (1,22 miliarde de euro), Orange România (un miliard de euro), Vodafone (930 de milioane de euro), British American Tobacco (un miliard) la Romtelecom (807 milioane de euro) și Cosmote (423 milioane de euro).
OMV Petrom și companiile de telecomunicații au avut o cifră de afaceri cumulată de 6,1 miliarde de euro, echivalentă cu 5% din valoarea totală a economiei naționale în 2009.
Cea mai mare companie din Ilfov este Metro Cash & Carry, cu afaceri de 1,35 miliarde de euro în 2009, urmată de Philip Morris România, cu afaceri de peste 516 milioane de euro și de Coca-Cola HBC, cu o cifră de afaceri de 440 de milioane de euro.
(„Gândul” a făcut această analiză folosind datele Comisiei Naționale de Prognoză (CNP), ale Ministerului Finanțelor Publice și din topul Celor mai mari companii din România 2010, editat de „Ziarul Financiar”. „Gândul” a folosit datele privind cifrele de afaceri și numărul de angajați aferente anului 2009, care sunt cele mai recente. Pentru anul 2010 nu au fost încă publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor datele financiare.)