Decizie

ANAF vrea să-l detașeze pe Petrică Ropotă la conducerea Finanțelor din Mehedinți



Petrică Ropotă, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava
Petrică Ropotă, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a emis ieri un ordin prin care șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, urmează fie transferat în județul Mehedinți. Ordinul a ajuns ieri la sediul Finanțelor din Suceava, în document precizându-se că Petrică Ropotă va fi detașat la conducerea Administrației Finanțelor Publice din Mehedinți, un județ aflat în celălalt capăt al țării. În ordinul conducerii ANAF se precizează că șeful Administrației Finanțelor Publice din Suceava va fi detașat temporar la Mehedinți pe o perioadă nu mai mare de șase luni. Decizia conducerii ANAF de a-l detașa pe Petrică Ropotă a fost confirmată și de șeful Direției Generale a Finanțelor Publice Iași.
Prevederile Ordinului urmau să intre în vigoare începând de ieri.
Din informațiile pe care le avem, este foarte posibil ca decizia președintelui ANAF să nu poate fi pusă încă în aplicare. Și asta deoarece actualul șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice din Mehedinți și-a luat concediu medical, iar pe perioada valabilității acestuia ordinul ANAF nu poate fi pus în aplicare. De asemenea, se pare că șeful Finanțelor din Mehedinți a contestat deja ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În aceste condiții, sunt șanse extrem de mari ca cel puțin o perioadă, la șefia Finanțelor sucevene să rămână tot actualul director.
Petrică Ropotă se află la conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava începând cu anul 2005, fiind unul dintre cei mai longevivi directori din județ. Potrivit rapoartelor de activitate ale Finanțelor din Suceava, această instituție s-a clasat în ultimii ani pe primele locuri la nivel național în topul județelor cu cele mai mari încasări la bugetul de stat.



Recomandări

Prefectul Andronachi a anunțat că Finanțele sucevene au depășit în 2025 programul stabilit, cu încasări la buget de 5,745 miliarde de lei

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an