Control

ANAF a înființat structuri județene de verificare fiscală privind veniturile populației

Noile structuri de verificări fiscale vor funcționa la nivelul Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice județene
Noile structuri de verificări fiscale vor funcționa la nivelul Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice județene

ANAF a înființat în luna martie structuri de verificări fiscale, cu atribuții de control al veniturilor persoanelor fizice, la nivelul Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice județene și a municipiului București.
„Avem în vedere diferențele semnificative, adică mai mari de 10%, între veniturile pe care le constatăm utilizând metodele indirecte de control și veniturile declarate la Fisc de către persoanele fizice. Structurile județene vor controla toate persoanele fizice la care se constată aceste diferențe semnificative de venit și care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi verificate de către structura specializată din aparatul central al ANAF”, a declarat într-un comunicat președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar.
Reorganizarea nu a presupus noi angajări, necesarul de personal fiind asigurat prin redistribuirea angajaților deja existenți, notează ANAF.
„În ceea ce privește instruirea personalului, ANAF a beneficiat și va beneficia în continuare de sprijinul experților FMI, ai IRS din Statele Unite ale Americii, ai Agenției Regale pentru Venituri și Vama din Regatul Unit al Marii Britanii, precum și ai Fiscului francez”, mai arată agenția.
Guvernul a autorizat la mijlocul anului trecut înființarea în cadrul ANAF a departamentului care va verifica persoanele cu mari averi.
Executivul a decis, la finele anului 2010, că persoanele fizice ale căror venituri reale depășesc cu cel puțin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferența dintre cele două valori.
Blejnar afirma atunci că acțiunile de control în cazul marilor averi în scopul impozitării vor fi declanșate pentru 200-300 de persoane, în principal patroni foarte bogați care în ultimii ani au omis deliberat să înregistreze veniturile pe firmă, sustrăgându-se de la plata impozitelor.

Recomandări

Prefectul Andronachi a anunțat că Finanțele sucevene au depășit în 2025 programul stabilit, cu încasări la buget de 5,745 miliarde de lei

Clarificări ale ANAF despre cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală