După 15 decembrie

Amenzi pentru șoferii care parchează pe trotuarele din preajma parcărilor subterane



Șoferii care nu vor renunța de la năravul de a lăsa mașina în plină stradă sau de a bloca trotuarul, pentru că au ei de rezolvat o treabă în zona centrală a Sucevei, vor plăti scump.
Municipalitatea suceveană este decisă să îi amendeze pe toți cei care parchează în stradă sau pe trotuarele din jurul parcărilor subterane, în loc să își ducă mașinile în parcările subterane recent inaugurate. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut apel la șoferii care au treabă prin Centru să parcheze în cele două parcări subterane, nu pe marginea străzii:
„În zona băncii Bancpost și pe strada Ciprian Porumbescu stau mașinile una peste alta pe trotuar, în vreme ce în parcările subterane sunt o mulțime de locuri libere. Nu vom tolera această stare de fapt. Până pe 15 septembrie mai este încă o perioadă de acomodare, după care Poliția Municipiului Suceava își va face datoria și vom da amenzi”.
Practic, săptămâna viitoare va fi ultima în care atitudinea unor șoferi va fi tolerată, după care se vor aplica amenzi drastice.
„Nu am fost niciodată adeptul amenzilor date atunci când oamenilor nu li se oferă alternativă, dar din moment ce le punem la dispoziție aceste parcări gratuite, e normal ca cei care au treabă în zona centrală să le folosească, nu să încurce circulația stradală și pe cea pietonală”, a adăugat Ion Lungu.
În prezent, nici măcar jumătate din cele 162 de locuri de parcare din subteran nu sunt utilizate, chiar și la orele de vârf.



Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa