Amenzi de 43.500 de lei pentru incendiatorii de terenuri



Amenzi de 43.500 de lei pentru incendiatorii de terenuri
Amenzi de 43.500 de lei pentru incendiatorii de terenuri

18 suceveni care și-au dat foc la terenuri au fost sancționați de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență cu suma de 43.500 de lei (435 de milioane de lei vechi). Potrivit prefectului județului Suceava, Sorin Popescu, începând cu data de 19 martie 2012, în toate localitățile din județ au fost efectuate controale de prevenire a incendiilor de terenuri. Popescu a arătat că până în prezent au fost constatate 95 de nereguli de la normele de prevenire și stingere a incendiilor, în principal din cauza utilizării focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt, a arderii resturilor vegetale, a gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile în afara locurilor special amenajate ori pe terenuri nepregătite și fără luarea unor măsuri pentru împiedicarea extinderii focului.
Prefectul a mai arătat că în alte cazuri focul a fost provocat la distanțe mai mici de zece metri față de materiale sau substanțe combustibile, și fără ca acesta să fie supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Sorin Popescu a spus că de la începutul anului și până în prezent, în județul Suceava au fost 130 de arderi necontrolate de miriști, ale resturilor vegetale de pe terenurile arabil, precum și ale vegetației de pe pajiști, în total fiind afectate 550 de hectare de teren agricol.