Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă pentru o parte a consumatorilor din Gura Humorului



Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă pentru o parte a consumatorilor din Gura Humorului
Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă pentru o parte a consumatorilor din Gura Humorului

Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, E.ON Gaz Distribuție este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, în cursul zilei de joi, începând cu ora 09.00, la o parte a consumatorilor de pe străzile: 1 Mai, Ana Ipătescu, Agroalimentară, Berzelor, Boureni, Dumitru Bubuioc, Bucovinei, Ciprian Porumbescu, Castanilor, Câmpului, Ciocârliei, Cloșca, Crai Nou, Barbu Filaret, George Enescu, General Grigorescu, Gheorghe Lazăr, Izvorul Rece, Liliacului, Livada Poștei, Mihail Kogălniceanu, Marly, Merilor, Nucilor, Nuferilor, Obor, Oborului, Pajiștei, Pârâul Repede, Republicii, Râpa Roșie, Robănești, Rozelor, Șipotului, Ștefan cel Mare, Stadionului, Toaca, Vadului și Wurzburg. Reluarea serviciului de distribuție a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.În comunicatul E.ON se precizează: „Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al E.ON Gaz Distribuție la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Romtelecom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie). E.ON Gaz Distribuție regretă disconfortul creat și își asigură consumatorii că depune toate eforturile pentru ca reluarea alimentării cu gaze naturale pentru toți consumatorii afectați să se realizeze cât mai repede posibil”.



Recomandări

Florin Pușcașu îi cere premierului prezentarea în Parlament a măsurilor de liberalizare a prețului la gaze care să nu ducă la creșterea facturilor

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan